Raluca Turcan a discutat joi cu Asociaţia Constructorilor de Automobile din România (ACAROM) şi cu reprezentanţii Confederaţiei Patronale Concordia despre necesitatea adoptării rapide a prevederilor privind reducerea timpului de muncă, proiect aflat acum în Parlament. Ministrul Muncii a adăugat că va trimite vineri în Parlament amendamentele propuse de minister la această propunere legislativă, iar modificările sunt: „programul de lucru va putea fi modificat ori de câte ori situaţia o impune, dar angajatorul va fi obligat să justifice de fiecare dată această schimbare; comunicarea către salariat se va face cu cel puţin 24 de ore anterior aplicării efective a măsurii, faţă de 5 zile în mod obişnuit, dacă intervine o modificare a programului cauzată de o creştere a activităţii sau dacă se impune înlocuirea unui salariat aflat în imposibilitatea de a presta activitate conform programului de lucru”.
„Uzina Dacia din Mioveni şi-a întrerupt activitatea din cauza crizei de semiconductori la nivel global, situaţie care afectează 50%-60% din activitatea de producţie şi aproximativ 8.000 de lucrători.
În acest context, am discutat astăzi cu Asociaţia Constructorilor de Automobile din România (ACAROM) şi cu reprezentanţii Confederaţiei Patronale Concordia despre necesitatea adoptării rapide a prevederilor privind reducerea timpului de muncă, proiect aflat acum în Legislativ şi la completarea căruia am lucrat împreună cu reprezentanţii patronatelor.
Vom trimite la Parlament, în cursul zilei de mâine, amendamentele pe care le-am formulat în acest sens, cu rolul de a flexibiliza măsura referitoare la reducerea timpului de lucru. Modificările pe care le propunem vizează întreg mediul de afaceri, pentru că interesul nostru este să păstrăm locurile de muncă:
- Programul de lucru va putea fi modificat ori de câte ori situaţia o impune, dar angajatorul va fi obligat să justifice de fiecare dată această schimbare;
- Comunicarea către salariat se va face cu cel puţin 24 de ore anterior aplicării efective a măsurii, faţă de 5 zile în mod obişnuit, dacă intervine o modificare a programului cauzată de o creştere a activităţii sau dacă se impune înlocuirea unui salariat aflat în imposibilitatea de a presta activitate conform programului de lucru;
- Timpul de muncă va putea fi redus până la 80% din durata zilnică, săptămânală sau lunară, faţă de 50% cât e în prezent.
Voi adresa colegilor mei din Parlament rugămintea să finalizeze în cel mai scurt timp posibil aceste modificări, pentru a permite companiilor să acceseze această formă de sprijin, protejând astfel locurile de muncă ale oamenilor”, a scris Raluca Turcan joi pe Facebook.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.