Un bărbat de 30 de ani din judeţul Tulcea este suspectat de coronavirus, după ce a revenit luni din Norvegia şi prezintă o stare febrilă, el fiind transportat cu izoleta la Spitalul Judeţean Tulcea pentru recoltarea de probe.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Potrivit unui comunicat al Prefecturii Tulcea, luni după amiază, un bărbat de 30 de ani, revenit din Norvegia şi care prezenta o stare febrilă, a fost transportat cu izoleta la Unitatea de Primite Urgenţă a Spitalului Judeţean Tulcea  pentru recoltare de probe, urmând să se stabilească dacă are sau nu coronavirus.

“Potrivit procedurii, deoarece nu prezintă şi alte afecţiuni cronice, persoana va fi internată la salonul special amenajat la secţia de boli infecţioase până la primirea rezultatelor primei testări. În ceea ce priveşte cele 24 se probe prelevate până acum, de la suspecţi şi persoane în carantină, suntem în măsură să vă informăm că rezultatul primelor nouă teste au fost negative!”, se arată în comunicatul Prefecturii Tulcea.

Sursa citată precizează că celelalte 15 probe recoltate de la Tulcea sunt în lucru la Constanţa şi Bucureşti.

În judeţul Tulcea nu a fost confirmat niciun caz de coronavirus.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.