Camioanele cu o capacitate mai mare de 7,5 tone nu vor putea intra pe teritoriul Ungariei începând de joi noapte şi până vineri noapte, respectiv de sâmbătă noapte până luni noapte, au anunţat autorităţile de frontieră, în ţara vecină fiind trei zile de sărbătoare cu ocazia Paştelui catolic.
Poliţia de Frontieră Arad a anunţat, printr-un comunicat de presă, că începând de joi, ora 23,00 şi până vineri, ora 23,00 (ora României), dar şi începând de sâmbătă ora 23,00 şi până luni, ora 23,00, camioanele cu o capacitate de peste 7,5 tone nu pot trecere frontiera în Ungaria.
”Având în vedere că, la sfârşitul acestei săptămâni, credincioşii catolici sărbătoresc Învierea Domnului, pe teritoriul Ungariei va fi restricţionată, temporar, circulaţia autovehiculelor de transport marfa (...) cu excepţia transporturilor de animale vii şi de produse perisabile”.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
În perioadele menţionate, şoferii automarfarelor vor avea obligaţia să staţioneze în parcările special amenajate pe teritoriul României.
În judeţul Arad, parcările pentru TIR-uri sunt foarte puţine înainte de frontieră, astfel că autorităţile se aşteaptă la formarea de coloane de automarfare pe DN 7, înainte de Punctul de Trecere a Frontierei (PTF) Nădlac I şi pe autostrada pan-europeană, înainte de intrarea în PTF Nădlac II.
”La momentul redeschiderii frontierei pentru automarfare, autorităţile române şi ungare vor lua măsuri de suplimentare a personalului de control şi alte măsuri pentru evitarea supraaglomerării unor vămi”, mai precizează comunicatul.
La ridicarea restricţiilor, autorităţile române recomandă să fie folosite şi alte vămi, decât Nădlac I şi II pentru accesul în Ungaria, acestea urmând să fie cele mai aglomerate.
În cele trei zile cu restricţii, traficul de călători şi autoturisme prin punctele de trecere a frontierei nu va fi afectat.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.