Agricultorii au anunţat că, vineri, timp de trei ore, vor bloca ieşirea de pe autostrada A1 în trei puncte din judeţul Timiş, în cadrul unui protest de amploare, care se desfăşoară în mai multe locuri din ţară. De asemenea, în judeţul Arad va fi blocată autostrada A1 în apropierea trecerii de frontieră Nădlac II.
Potrivit unui comunicat de presă, de joi, al reprezentanţilor agricultorilor, vineri, între orele 12.00-15.00, fermierii vor bloca cu utilaje şi tractoare ieşirile de pe autostrada A1, la Giarmata, Remetea Mare şi Topolovatu Mare, în judeţul Timiş, şi Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II, în Arad. De asemenea, mai multe drumuri din ţară vor fi blocate.
Evenimente
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Protestul este organizat de reprezentanţii Alianţei pentru Agricultură şi Cooperare, formate din Federaţia Naţională a Producătorilor din Agricultură, Industria Alimentară şi Servicii Conexe din România - ”PRO AGRO”, Liga Asociaţiilor Producătorilor Agricoli din România - ”LAPAR”, Uniunea de Ramură Naţională a Cooperativelor din Sectorul Vegetal - ”UNCSV”, Forumul Agricultorilor şi Procesatorilor Profesionişti din România - ”Forumul APPR”.
”Manifestul organizat în 7 aprilie se fundamentează pe nevoia de stabilitate şi predictibilitate a fiecărui fermier din România, pe dorinţa noastră comună de a continuă să ne desfăşurăm activitatea în condiţîi de egalitate cu oricare fermier european, de a fi susţinuţi şi protejaţi în misiunea noastră de către decidenţii europeni şi naţionali. (…) Reamintim că această formă extremă de manifestare este consecinţă nemulţumirii şi dezamăgirii profunde a fermierilor români în legătură cu soluţia găsită de Comisia Europeană la problemele şi dezechilibrele grave cu care se confruntă sectorul agro-alimentar din ţară noastră, pe fondul distorsiunilor de piaţă cauzate de conflictul armat din Ucraina. Eliminarea totală, începând cu mijlocul anului trecut, a taxelor vamale pentru toate mărfurile din Ucraina a exportat, în plan comercial, efectele războiului în ţările limitrofe printr-un efect de dumping involuntar, deoarece a stimulat fermierii ucraineni să vândă sub cost odată cu forţarea ritmului fluxurilor de marfă. Această măsură nu a ajutat şi nu ii va ajută pe fermierii ucrainieni să îşi reia ciclul de producţie în condiţiile unei escaladări puternice a cheltuielilor cu inputurile, în schimb a perturbat extrem de puternic piaţă din România”, au transmis reprezentanţii agricultorilor.
De asemenea, organizatorii protestului dau asigurări că manifestarea va fi una paşnică.
Urmărește-ne și pe Google News
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.