Comisarii Gărzii de Mediu Timiş au fost chemaţi să salveze trei broaşte ţestoase care fac parte dintr-o specie vulnerabilă şi care se aflau într-un iaz dintr-un parc din Timişoara. Animalele au fost eliberate în habitatul lor natural, într-o arie protejată, în localitatea Satchinez.
”Garda Naţională de Mediu Timiş a fost informată, în data de 20.03.3023, cu privire la identificarea a 3 exemplare de broască ţestoasă de apă (Emys orbicularis) pe domeniul public din Timişoara. Aceasta este singură specie de ţestoasă semi acvatică nativă din fauna României, fiind clasificată ca o specie vulnerabilă, afectată de degradarea, distrugerea şi fragmentarea habitatelor. Populaţiile sunt ameninţate de poluare, desecări, colectarea în scopul comercializării şi uciderea deliberată sau accidentală”, au precizat reprezentanţii Gărzii de Mediu Timiş.
Broaştele ţestoase au fost eliberate în natură.
”S-a procedat la prelevarea exemplarelor, iar, după verificarea stării de sănătate de către DSVSA Timiş, au fost eliberate în habitatul lor natural în Aria Naturală Protejată RO SCI 0115 Mlaştina Satchinez”, au transmis reprezentanţii Gărzii de Mediu Timiş.
Garda de Mediu Timiş a atenionat că este interzisă capturarea sau uciderea speciilor de faună sălbatică, comerţul cu exemplare din anumite specii şi constituie infracţiune în conformitate cu OUG 57/2007 privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei şi faunei sălbatice.
Urmărește-ne și pe Google News
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.