O femeie de 33 de ani aflată în comă a primit un ficat de la un donator aflat în moarte cerebrală, operaţia de transplant fiind efectuată în premieră la spitalul ”Sfântul Spiridon” din Iaşi.
Coordonatorul UPU-SMURD Iaşi, medicul Diana Cimpoeşu a declarat duminică seară că femeia care a fost supusă operaţiei de transplant este mamă a patru copii, este orginară din judeţul Galaţi şi a fost adusă la spitalul ieşean în stare de comă.
Donatorul este o femeie de 56 de ani, ficatul acesteia fiind prelevat la spitalul Universitar Bucureşti.
”În premieră azi s-a efectuat la Spitalul Sfântul Spiridon din Iaşi un transplant hepatic în urgenţă, pentru insuficienţă hepatică acută. Primitorul este o femeie de 33 ani, mamă a patru copii din judeţul Galaţi. Ea a fost adusă cu ambulanţa în stare de comă. A fost internată în Terapie Intensivă în cursul zilei de vineri. Pentru grefa hepatică s-a declanşat solicitarea de transplant în urgenţă de la un donator în moarte cerebrală. Prelevarea ficatului s-a realizat azi dimineaţă la spitalul din Bucureşti, iar transplantul s-a efectuat după-amiază la Iaşi”, a afirmat medicul Diana Cimpoeşu.
Ea a precizat că evoluţia stării de sănătate a femeii care a primit ficatul este una favorabilă.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.