Drumul Naţional 7C - Transfăgărăşanul - va fi redeschis circulaţiei, sâmbătă dimineaţă, au decis reprezentanţii CNADNR, după ce şoseaua a fost reparată unde era necesar, iar zona a fost ecologizată. Decizia de redeschidere a drumului a fost luată mai devreme în acest an, întrucât condiţiile meteo permit acest lucru.
Prefectul judeţului Argeş, Cristian Soare, a declarat, vineri, pentru News.ro, că accesul autovehiculelor pe Transfăgărăşan va fi permis începând de sâmbătă dimineaţă.
Potrivit acestuia, decizia de redeschidere a Transfăgărăşanului a fost luată într-o şedinţă ţinută la nivelul Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR), după ce zona a fost ecologizată, iar carosabilul a fost reparat acolo unde era necesar.
5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
"Este păcat ca cel mai frumos drum din Europa să rămână închis, atâta vreme cât condiţiile meteo permit deschiderea acestuia. Ne dorim ca un număr cât mai mare de turişti să se bucure de priveliştile de pe Transfăgărăşan", a spus prefectul Cristian Soare.
Conform unui comunicat de presă postat pe site-ul CNADNR, având în vedere condiţiile meteo, în acest an s-a decis ca întrunirea Comisiei de analiză pentru Transfăgărăşan să se facă mai devreme, solicitând punctul de vedere privind posibilitatea deschiderii drumuui înainte de termenul prevăzut. Astfel, comisia s-a întrunit joi, pe DN 7C, pentru a verifica starea drumului.
Potrivit CNADNR, în perioada 1 mai - 10 iunie, pe DN 7C - Transfăgărăşan s-au făcut lucrări de îndepărtare a blocurilor de stânci, a pietrelor, de deszăpezire, de ridicate de parapet flexibil şi înlocuire de parapet fix deteriorat pe perioada de iarnă, de îndreptat stâlpi şi indicatoare rutiere, de vopsire a bornelor kilometrice.
Conform unei decizii a CNADNR, în perioada 1 noiembrie - 30 iunie, circulaţia rutieră pe DN 7C este închisă, dar perioada poate fi decalată în funcţie de condiţiile meteo şi de starea drumului.
CNADNR menţionează că, în 2015, în vederea menţinerii traficului deschis pe Transfăgărăşan pe toată perioada anului, a fost iniţiată procedura de licitaţie privind realizarea Studiului de fezabilitate pentru reabilitare/modernizare DN 7C. În decembrie 2015, această procedură a fost anulată deoarece au fost depuse numai oferte inacceptabile şi/sau neconforme, iar în prezent se lucrează la elaborarea unei noi documentaţii pentru licitaţie.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.