Poliţia Rutieră anunţă, marţi, că se înregistrează un trafic rutieri intens pe Valea Prahovei, în staţiunile Comarnic, Buşteni şi Predeal şi recomandă conducătorilor auto să mărească distanţa de siguranţă dintre vehicule, să circule cu atenţie sporită, să nu se angajeze în depăşirea coloanelor formate şi să respecte indicaţiile poliţiştilor rutieri. De asemenea, Poliţia recomandă folosirea rutelor alternative.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email
Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că traficul rutier este intens pe DN 1 Valea Prahovei, la această oră (13:00) fiind formate 3 coloane de autovehicule, astfel: Comarnic, pe sensul de urcare (Ploieşti-Braşov), de aproximativ 6 kilometri; Buşteni, în aceeaşi direcţie, de circa 3 kilometri, între Predeal şi Buşteni, pe sensul de coborâre (Braşov-Ploieşti), de peste 7 kilometri. Poliţia Rutieră recomandă conducătorilor auto să mărească distanţa de siguranţă dintre vehicule, să circule cu atenţie sporită, să nu se angajeze în depăşirea coloanelor formate şi să respecte indicaţiile poliţiştilor rutieri care sunt prezenţi la faţa locului pentru fluidizare, evitând orice manevră riscantă. De asemenea, Poliţia recomandă folosirea rutelor alternative, calculând timpul destinaţiei cu ajutorul aplicaţiilor de telefon, respectiv: - DN 1A Braşov – Cheia – Ploieşti; - DN 73 Râşnov – Bran – Câmpulung – Piteşti; - DN 73 Râşnov – Câmpulung – DN 72A – Târgovişte; - DN 71 Sinaia – Târgovişte – Bucureşti. Pe celelalte artere rutiere principale, respectiv autostrăzile A1 Bucureşti-Piteşti, A2 Bucureşti-Constanţa, A3 Bucureşti-Ploieşti şi DN 7 Râmnicu Vâlcea-Sibiu (Valea Oltului), circulaţia se desfăşoară în condiţii de fluenţă.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.