Preşedintele Autorităţii Electorale Permanente, Toni Greblă, a declarat joi, într-o conferinţă de presă, că până acum instituţia nu a fost consultată cu privire la referendumul local din Capitală. Potrivit acestuia, pe actuala lege, „BEC nu are nicio atributie în ceea ce priveşte referendumurile locale”
„Am văzut şi eu dezbaterea din spaţiul public şi că a fost adoptată şi o hotărâre a Consiliului General al Municipiului Bucureşti în legătură cu organizarea unui referendum local în Bucureşti. Până acum, vorbesc în numele Autorităţii Electorale Permanente, nu am fost consultaţi în legătură cu un asemenea eveniment, nu ştim şi nu putem să intrăm în dezbaterea politică în legătură cu organizarea acestuia”, a declarat Greblă.
Preşedintele AEP a adăugat că, după ce vor fi sesizaţi în legătură cu acest aspect, vor vedea care sunt prevederile legale şi apoi vor avea un punct de vedere.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
„Vom studia practica constantă în materie de referendum şi vom avea un punct de vedere, dar atunci când ni se va solicita. Fiind membru de drept şi al Biroului Electoral Central, pot să vă spun că pe actuala legislatură, în ceea ce priveşte referendumurile locale, Biroul Electoral Central nu are nicio atribuţie”, a spus tranşant preşedintele AEP.
Consiliul General al Municipiului Bucureşti a votat, luni, cu 47 de voturi favorabile şi două voturi împotrivă pentru organizarea referendumului local propus de primarul general Nicuşor Dan. Referendumul local ar urma să fie organizat în data de 24 noiembrie, simultan cu primul tur al alegerilor prezidenţiale.
Ce spunea Augustin Zegrean
Într-o declaraţie pentru News.ro, fostul preşedinte al CCR Augustin Zegrean afirma că, potrivit legislaţiei în vigoare, referendumul local poate fi organizat în aceeaşi zi cu primul tur al alegerilor prezidenţiale, însă nu în aceleaşi secţii de votare.
„Acest lucru este însă foarte dificil, de aceea se luptă ei acum să modifice legea”,declara Zegrean.
Întrebat dacă se poate modifica legea în sensul dorit, fostul preşedinte CCR a spus: „La noi e posibil orice, inclusiv modificarea legii înainte sau chiar în ziua alegerilor. Încă n-am reuşit performanţa să modificăm legea după alegeri, dar...”
Săptămâna trecută, primarul Capitalei, Nicuşor Dan, spunea că este absolut legal să se organizeze referendum local simultan cu alegerile prezidenţiale, singura chestiune fiind, în opinia acestuia, de natură tehnică, ce poate fi rezolvată prin proiectul de lege iniţiat de PNL. Nicuşor Dan a declarat, după votul din CGMB pentru convocarea referendumului local, pe 24 noiembrie, că estimează costurile acestuia la 7 milioane de lei. El a precizat că, dacă Parlamentul dă o lege prin care referendumul local se comansează cu alegerile naţionale, cu primul tur alegerilor prezidenţiale, în acel moment nu va mai fi nevoie de birou electoral municipal şi la referendum se va putea vota în aceleaşi secţii de votare ca la scrutinul naţional.
Referendumul local va trei întrebări, una propusă de PSD
”Consiliul General a votat declanşarea referendumului local pentru 24 noiembrie. Referendumul local va avea cele două întrebări pe care le-am propus, una privind împărţirea banilor care se strâng din taxele şi impozitele bucureştenilor între Primăria generală şi primările de sector, pentru că de ani de zile există o discrepanţă între atribuţiile noastre şi banii pe care îi primim noi, distribuiţi de către guvern din aceste taxe şi impozite, şi atribuţiile sectoarelor şi banii pe care îi primesc dumnealor”, a spus Nicuşor Dan într-o conferinţă de presă.
El a precizat că a doua întrebare se referă la posibilitatea ca primarul municipiului Bucureşti să emite autorizaţiile de construire pe toată suprafaţa oraşului, aşa cum se întâmplă în toate capitalele europene.
Consilierii Generali de la PSD au propus o a treia întrebare, care a fost votată de celelalte partide politice, legată de înfiinţarea de către primăria capitale a unei structuri care se ocupe de problematica drogurilor în municipiul Bucureşti.
Potrivit edilului Capitalei, după votul din CGMB, hotărarea de Consiliu General se duce la Prefectul Capitalei, care, conform legii, înştiinţează Ministerul de Interne, care mai departe înştiinţează AEP, iar apoi se constituie un birou electoral municipal care va gestiona desfăşurarea referendumului.
„Dacă Parlamentul dă o lege prin care referendumul local se comansează cu alegerile naţionale, cu primul tur alegerilor prezidenţiale, în acel moment nu va mai fi nevoie de birou electoral municipal. El va fi acelaşi cu biroul electoral municipal de la alegerile prezidenţiale şi în fiecare secţie de votare vom avea o singură comisie şi mai multe buletine de vot, turul întâi alegeri prezidenţiale şi aceste trei buletine de vot pentru referendumul nostru local”, a explicat primarul.
Nicuşor Dan a subliniat că, dacă nu se întâmplă lucrul ăsta, primarii de sector vor trebui să găsească săli diferite sau să vadă dacă sala permite funcţionarea a două comisii în aceeaşi sală şi, bineînţeles că şi costurile vor fi ceva mai mari pentru că toţi oamenii ăştia trebuie plătiţi conform legii, iar costurile vor fi suportate de Primăria Capitală.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.