Ministrul Energiei, Toma Petcu, a declarat, luni, într-o conferinţă de presă la Uricani, că nu se ştie deocamdată de unde a apărut acumularea de gaze în subteran, dar e posibil să fie din cauza presiunii atmosferice mai ridicate din ultima perioadă. Petcu spune că şi mai greu de explicat este de unde a apărut sursa de aprindere, în condiţiile în care nu există de ani de zile curent electric, iar muncitorii aveau echipamente pneumatice, fără flacără sau scântei.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

”Ţinând cont că era doar la 50 de metri de suprafaţă, se vedea practic afară, se vedea lumină. Nu putem să ne dăm seama de unde este acumularea de gaze, specialiştii spun că poate datorită presiunii artmosferice mai ridicate să se fi creat aceste acumulări de gaze. Pe de altă parte, ne interesează de unde este sursa aprinderii, care este mult mai important. Totul era pneumatic, nu aveau nimic care să producă scânteie sau flacără. Energie electrică nu este”, a declarat Petcu.

Potrivit acestuia, nu se efectuau extracţii, iar compania chiar are resursele financiare necesare şi s-au achiziţionat toate echipamentele necesare.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

Petcu a mai anunţat că doi salvatori au avut nevoie de îngrijirile medicilor, după ce au intrat în subteran în căutarea colegilor.

”În momentul când s-a produs această aprindere, că nu a fost o explozie, mulţi dintre salvatori au avut tendinţa şi au intrat foarte repede. Au avut la ei echipamentele, dar nu au stat să măsoare în timpul intervenţiei, Când au avut simptome – stări de greaţă şi ameţeală, s-a luat decizia ca ei să fie retraşi de urgenţă. La spital au luat decizia, împreună cu medicii, şi au semnat să fie trimişi acasă întrucât nu prezintă niciun fel de risc”, a mai spus Petcu.

Potrivit acestuia, cei trei mineri răniţi au fost deja transportaţi la spital, doi cu arsuri de gradul trei pe 50 la sută din suprafaţa corpului, cel de-al treilea cu arsuri pe 30 la sută din suprafaţa corporală, care nu sunt la fel de grave.


 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.