Aproape o sută de sindicalişti din toate structurile Poliţiei şi gardieni de la Penitenciarul de pe "Popa Şapcă" din Timişoara s-au adunat, marţi, pe platoul din faţa Prefecturii Timiş, într-o acţiune de protest în care au cerut aplicarea Legii 153/2017 şi reclamă nerespectarea legii salarizării.
Cei aproximativ o sută de protestatari au avut cu ei vuvuzele şi pancarte şi şi-au strigat nemulţumirile în stradă. Aceştia au spus că nu vor salarii mai mari şi că nu vor să mai fie folosiţi pentru sancţionarea celor care nu poartă masca ori n-au certificate verzi COVID.
Evenimente
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Ei au cerut aplicarea Legii salarizării personalului plătit din fonduri publice 153/2017, pe care partidele din coaliţia aflată la guvernare au votat-o, dar ar dori să o suspende, iar această ar crea inechităţi în privinţa veniturilor în rândul a sute de mii de bugetari.
"Vrem să trăim decent în România", "Suntem supăraţi că ne tot furaţi", "Voi vreţi performanţe, noi adunăm restante", "Coaliţii, alianţe, noi nu ne mai facem speranţe", "Dăm şi noi o ordonanţă, sancţionăm cu toleranţă", "Voi aveţi majoritate, noi salarii îngheţate", au scris protestatarii pe pancarte. Oamenii au reclamat nerespectarea legii salarizării.
De altfel, la nivelul întregii ţări, în ultimele zile, mii de poliţişti au refuzat să mai dea amenzi în semn de protest, dând doar avertismente celor prinşi că au încălcat legea.
Acţiuni similare se desfăşoară şi în alte oraşe din ţară.
Urmărește-ne și pe Google News
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.