Majorarea tarifelor pentru încălzire, votată în Consiliul Local Timişoara la finalul lunii decembrie, va fi modificată şi supusă din nou aprobării consilierilor locali, deoarece administraţia locală a greşit atunci calcularea TVA. Un proiect în acest sens va fi supus votului Consiliului Local în următoarea şedinţă de plen.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email
Specialiştii Primăriei Timişoara au greşit şi au făcut calculele cu TVA de 19 la sută, în loc de 5 la sută cât este TVA la livrarea energiei termice pe timp de iarnă, între 1 noiembrie şi 31 martie, stabilită prin Ordonanţă de guvern din 17 decembrie.
 
După ce va fi făcută modificarea, facturile abonaţilor Colterm vor scădea puţin.
 
"Hotărârea Consiliului Local nr. 507 din 23.12.2021 a fost aprobat preţul local de producere, transport, distribuţie şi furnizare a energiei termice livrată de către Compania Locală de Termoficare Colterm SA pentru toţi consumatorii (casnici şi non-casnici) la valoarea de 851,27 lei/MWh inclusiv TVA, precum şi preţul local al energiei termice facturată populaţiei la valoarea de 416,24 lei/MWh inclusiv TVA, începând cu data de 01.01.2022. De asemenea, a fost aprobată asigurarea din bugetul local a sumelor necesare acoperirii diferenţei dintre preţul de producere, transport, distribuţie şi furnizare a energiei termice livrate populaţiei şi preţul local al energiei termice facturată populaţiei la valoarea de 435,03 lei/Mwh. Toate preţurile aprobate prin Hotarârea Consiliului Local nr. 507/23.12.2021 cuprind taxa pe valoare adăugată de 19%”, se arată în hotărârea CLT votată în decembrie 2021.
 
Atunci, administraţia locală a decis, practic, dublarea preţului pentru cei branşaţi la Colterm, iar primele facturi majorate vor veni la finalul acestei luni.
 
Între timp, specialiştii municipalităţii şi-au dat seama că au greşit calculele şi vin cu o nouă hotărâre prin care să facă ajustările TVA, iar documentul se va afla pe mesele consilierilor locali la următoarea şedinţă.
 
Astfel, se schimbă "preţul local de producere, transport, distribuţie şi furnizare a energiei termice livrată de către Compania Locală de Termoficare Colterm SA pentru toţi consumatorii (casnici şi non-casnici) la valoarea de 715,35 lei/MWh exclusiv TVA; preţul local al energiei termice facturată populaţiei de către Compania Locală de Termoficare Colterm SĂ, la valoarea de 349,78 lei/MWh exclusiv TVA; asigurarea din bugetul local a sumelor necesare acoperirii diferenţei dintre preţul de producere, transport, distribuţie şi furnizare a energiei termice livrate populaţiei şi preţul local al energiei termice facturată populaţiei, la valoarea de 365,57 lei/Mwh exclusiv TVA”, se arată în raportul de specialitate ce însoţeşte noua hotărâre CLT.
 
Administraţia Fritz a cerut recent Guvernului ajutor pentru termoficarea din Timişoara. Deşi administratorul special al Colterm susţinea în urmă cu câteva zile că 50 de milioane sunt suficiente până la finele lunii martie, primarul Dominic Fritz a înaintat o solicitare de 130 de milioane de lei pentru a sprijini compania de termoficare, aflată în insolvenţă.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.