Femeia şi-a recunoscut fapta în faţa procurorilor şi a povestit că în după-amiaza acelei zile, în jurul orei 17.30, a sosit acasă cu fiica sa de la grădiniţă, i-a spus micuţei că vrea să îi facă un duş şi apoi să o ducă la bazinul de înot. La un moment dat, atât mama, cât şi fetiţa au intrat în baie, iar femeia a umplut cada cu apă, moment în care fiica a pus şampon, apoi a intrat în cadă.
Femeia le-a mai povestit procurorilor că a fost cu gândul la situaţia din familie, după ce soţul ei a anunţat-o că vrea să divorţeze şi şi-a închipuit că dacă ea şi fiica sa vor muri, vor scăpa de stresul şi deincertitudinea în care a ajuns să trăiască. În acel moment, ea a ţinut-o pe fetiţă cu capul sub apă.
Mama fetiţei le-a mai spus procurorilor că nu îşi aminteşte cum a reacţionat fiica ei în ultimele momente de viaţă, dacă s-a zbătut sau nu. Ea a mai susţinut că nu s-a mai gândit deloc la cea mică şi la ce s-a întâmplat cu ea, apoi a înghiţit erbicid. Femeia a încercat şi să îşi taie venele cu un cuter, însă nu a reuşit, apoi a încercat să taie venele fiicei sale.
Oana Neţ a mai spus că a intrat într-o stare de semiconştienţă, din care şi-a revenit după ora 22.00. Ea susţine că atunci când s-a trezit din acea stare şi-a dat seama ce a făcut şi a sunat la numărul de urgenţe 112 pentru a anunţa incidentul.
Judecătorii de la Tribunalul Timiş au decis, joi, arestarea preventivă a femeii, pentru o perioadă de trei zile, pentru violenţe în familie (omor asupra unui membru al familiei - fiica).
Tot joi, medicii legişti din Timişoara au finalizat autopsia fetiţei şi au stabilit că micuţa a decedat înecată. De asemenea, medicii legişti spun că fetiţa avea tăieturi la mâini, însă acestea erau superficiale, doar la nivelul pielii, neajungând la ligamente şi la vene.
Crima a avut loc marţi seară într-o casă din cartierul Ronaţ, aflat la marginea Timişoarei, femeia sunând la numărul de urgenţe 112 în jurul orei 23.00. După ce a sunat la 112 pentru a anunţa crima, femeia s-a încuiat în casă, iar poliţişti au fost nevoiţi să forţeze uşa pentru a intra.
Fetiţa de patru ani era decedată, înecată în cada de la baie şi cu venele de la mâini tăiate.
În locuinţă, în momentul crimei, se afla şi străbunica fetei, o femeie de 84 de ani, bătrână şi bolnavă, care nu a auzit nimic suspect.
În timpul cercetării la faţa locului, femeia le-a spus poliţiştilor că a înghiţit erbicid, în încercarea de a se sinucide şi a început să vomite. Un echipaj SMURD a preluat-o pe aceasta şi a dus-o la Spitalul Municipal Timişoara, sub escortă, apoi a fost transferată la Spitalul Judeţean Timişoara.
Mai mulţi martori le-au declarat poliţiştilor că, cel mai probabil, femeia a recurs la gestul de a-şi ucide fetiţa după o ceartă cu soţul ei, care i-ar fi cerut divorţul. Femeia, în vârstă de 38 de ani, a fost educatoare timp de 15 ani la grădiniţa din satul Murani, din judeţul Timiş. În urmă cu trei săptămâni, ea a cerut concediu fără plată invocând că a obosit să facă naveta şi că vrea să îşi caute un loc de muncă mai bine plătit.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.