Poliţiştii locali şi jandarmii au fost chemaţi să intervină, în noaptea de marţi spre miercuri, pe strada Braşov din Timişoara, din cauza gălăgiei produse de familia de romi Cârpaci care locuieşte în trei dintre cele patru apartamente ale unui imobil. Scandalagiii au fost amendaţi.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Pe strada Braşov din Timişoara, într-o vilă cu patru apartamente, locuiesc la etaj şi la unul dintre apartamentele de la parter, membri ai familiei de romi Cârpaci, cunoscuţi în Timişoara datorită numărului mare de proprietăţi pe care le deţin. În cel de-al patrulea apartament locuieşte o altă  familie.

În noaptea de marţi spre miercuri, familia de români a chemat Poliţia Locală şi jandarmii pentru a-i potoli pe romii din familia Cârpaci care făceau gălăgie. Romii au blocat curtea vilei cu mai multe maşini.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

În urma incidentului, Poliţia Locală a amendat familia de romi pentru tulburarea liniştii şi ordinii publice.

Iarna trecută, familia de romi  a inundat timp de mai multe zile la rând apartamentul în care locuieşte cealaltă familie, cei din familia Cârpaci fiind plecaţi de acasă. Atunci pompierii şi poliţiştii au fost nevoiţi să spargă uşa ca să oprească apa.

Familia care locuieşte la parterul vilei a depus, de-a lungul timpului, mai multe plângeri la Secţia 3 Poliţie Timişoara, împotriva vecinilor, acuzându-i de ameninţări şi tulburare de posesie. Oamenii cred că li se întâmplă toate aceste lucruri pentru a pleca din locuinţă.

Tot pe strada  Braşov din Timişoara au mai fost înregistrate incidente de-a lungul timpului. În urmă cu aproximativ şapte ani, prefectul de la acea vreme, Ovidiu Drăgănescu, a fost bruscat de romii care locuiesc pe această stradă, când a mers să vadă cum era terorizată o familie de bătrâni.

Familia de romi Cârpaci este cunoscută în Timişoara din  cauza scandalurilor în care a fost implicată de-a lungul timpului, dar şi datorită numărului mare de proprietăţi, peste 140, toate în Timişoara.

Printre proprietăţile deţinute de această familie se numără şi un corp de clădire în care a funcţionat Spitalul de Copii ”Louis Ţurcanu” din Timişoara.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.