Doar 25 de elevi, dintr-un total de 502, s-au prezentat, vineri, la unitatea de învăţământ din Timişoara unde au fost depistaţi doi adolescenţi cu coronavirus. Reprezentanţii Inspectoratului Şcolar Timiş fac apel la calm şi responsabilitate.
”Vă rog, dragi colegi, să gestionăm noi, cei din învăţământul timişean, cu multă atenţie şi ca o adevărată echipă ceea ce se-ntâmplă! Sunt convinsă că vom trece peste acest episod, împreună, şi vom gestiona cu mult calm, cu echilibru şi dexteritate tot ceea ce ţine de partea de comunicare cu părinţii şi elevii unităţilor de învăţământ. E important să nu lăsăm panica să pună stăpânire pe noi, să fim echilibrul de care este nevoie în aceste zile şi momente delicate. Este extrem de important, repet, cum gestionăm situaţia. Doar aşa putem evita să facem greşeli şi să se facă greşeli!”, a transmis Aura Danielescu, inspectorul-şef al Inspectoratului Şcolar al judeţului Timiş.
Potrivit ISJ Timiş, după ce în urmă cu o zi s-a decis suspendarea cursurilor la clasa a IX-a unde a fost diagnosticat primul elev cu coronavirus, vineri din cei 502 elevi ai unităţii de învăţământ, doar 25 s-au prezentat la şcoală. Autorităţile iau în calcul închiderea şcolii.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
”Sunt convinsă că se va pune în discuţie închiderea şcolii, vom analiza lucrurile pe care deja le ştim. Sunt copii izolaţi la domiciliu. În mod clar, părinţii sunt îngrijoraţi. Din 502 elevi ai acestei şcoli, am avut o prezenţă de 25 de elevi. Vin din ce în ce mai puţini. Ieri erau peste 150 de copii prezenţi, astăzi, din teamă, nu au venit la unitatea de învăţământ”, a mai declarat Aura Danielescu.
În ceea ce îi priveşte pe cei doi elevi infectaţi, ambii din aceeaşi şcoală, aceştia nu prezintă niciun simptom şi se simt bine, sunt supravegheaţi la Spitalul de Boli Infecţioase ”Victor Babeş” din Timişoara, unde au fost internaţi.
Reprezentanţii Direcţiei de Sănătate Publică Timiş au identificat trei persoane care au luat contact direct cu fata de 16 ani, cea mai recentă pacientă depistată cu coronavirus. Acestor persoane li se vor recolta probe şi li se vor face teste pentru coronavirus.
Autorităţile au confirmat joi seară, al şaptelea caz de infectare cu noul coronavirus în România, la o adolescentă de 16 ani, colegă de clasă cu elevul de 16 ani din Timişoara diagnosticat cu o zi în urmă. Tânăra a fost transferată la spitalul Victor Babeş din Timişoara.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.