Cozi de maşini s-au format, miercuri, în mai multe oraşe din ţară, între care Timişoara, Ploieşti, Buzău, Piatra Neamţ, şi în Capitală, deoarece şoferii sunt speriaţi de scumpirea carburanţilor. Poliţiştii rutieri sunt nevoiţi să intervină întrucât traficul în marile oraşe este afectat din cauza aglomeraţiilor de la benzinării.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email
Speriaţi de scumpirile la combustibili, şoferii au făcut cozi la benzinării, în Timişoara şi în comunele învecinate. Mai multe drumuri au fost blocate, din cauza cozilor formate la staţiile de carburant. Sunt până la 60-70 de maşini într-o singură staţie.
 
Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum
 
"Aşa ceva n-am văzut de pe vremea lui Ceauşescu. Doar atunci stăteam ca nebunii să ne primim raţia de benzină. Acum oamenii sunt speriaţi că mâine se face 10-11 lei litrul. Pe internet am văzut că deja este 9,99 lei la Moşniţa”, a declarat pentru News.ro un şofer aflat la coadă, într-o benzinărie din localitatea Şag.
 
De altfel, în Şag, coada de maşini, care numără câteva zeci de vehicule, a ocupat prima bandă de circulaţie de pe şoseaua europeană către Moraviţa, unde e şi graniţa spre Serbia.
 
Statiile de combustibili din Timişoara şi împrejurimi afişează preţuri între 7,48 şi 8,60 lei/litru de benzină sau chiar 9 lei.
 
Cozi sunt şi în Bucureşti, la benzinării, în unele cazuri fiind blocat un sens de mers pe marile bulevarde.
 
O situaţie similară s-a înregistrat şi în judeţul Bihor. Potrivit presei locale, şoferii s-au aşezat la cozi pentru a cumpăra benzina cu preţuri între 7,5 şi 7,65 lei, iar motorina - între 7,6-7,7 lei.
 
 
La Ploieşti, miercuri seară sunt cozi la toate benzinăriile, zeci de autoturisme aşteptând, la fiecare staţie de carburant, să alimenteze cu benzină sau motorină. 
 
Singurele pompe la care nu se aşteaptă mult, în unele benzinării chiar deloc, sunt cele pentru GPL. 
 
"Nu e glumă. Dar nici nu e sigur. Am primit un mesaj intern, că la miezul nopţii e posibil să crească (preţul – n.r.). ei pun preţurile de la centru, ne-au spus să fim atenţi şi să le modificăm pe panou, dacă apar schimbări”, a declarat pentru News.ro un salariat al unei benzinării care face parte din unul dintre marile lanţuri de profil care funcţionează a nivel naţional. 
 
El a adăugat că, dacă până în urmă cu câteva ore oamenii alimentau "de câte 50-60-70 de lei, acum aproape toată lumea umple rezervorul”. 
 
La Ploieşti, preţul unui litri de benzină cu cifra octanică 95 este de 7,75 lei, iar cel al motorinei este de aproape 7,8 lei.
 
FOTO: Ciprian Sterian
FOTO: Ciprian Sterian
 
În municipiul Buzău, cozile la benzinării se întind pe sute de metri, în unele cazuri fiind nevoie de intervenţia poliţiştilor care asigură accesul în staţiile Peco. Benzi de circulaţie sunt blocate de maşinile care formează cozi la absolut toate staţiile de alimentare cu carburanţi din oraş. 
Oamenii spun ca vor sa alimenteze cu carburanţi inante de creşterea preţurilor.
 
FOTO: Ciprian Sterian
FOTO: Ciprian Sterian
 
Situaţia este similară şi în alte oraşe ale ţării, precum Arad, Piteşti, Sibiu, Piatra Neamţ.
 
"Având în vedere aglomeraţiile de autoturisme de la staţiile de distribuţie a carburanţilor au fost dispuse următoarele măsuri:
- un cadru de la Inspecţia de Prevenire (împreună cu reprezentanţi IPJ) va executa controale cu privire la respectarea măsurilor de apărare împotriva incendiilor. 
-un echipaj de pompieri din cadrul fiecărei subunităţi de intervenţie va desfăşura activităţi de informare a personalului de deservire de pe platforma de distribuţie a carburanţilor cu privire la interdicţia de a distribui carburant in recipienţi neconformi şi respectarea măsurilor privind apărarea împotriva incendiilor", a transmis, miercuri seară, ISU Neamţ.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.