Reprezentanţii Primăriei Timişoara au anunţat, luni, că muncitorii au greşit amplasarea liniilor de tramvai de pe bulevardul Cetăţii, aflat la final de modernizare, după ce în urmă cu o săptămână un tramvai în probe a lovit un stâlp de susţinere a firelor de contact, acesta fiind amplasat prea aproape de liniile de rulare. Potrivit Primăriei Timişoara, întreaga intersecţie va fi refăcută de la zero.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email
”Există o eroare de execuţie care a fost făcută în faza iniţială, de montare a liniei, problema nu este la stâlpii de catenară sau la stâlpii de susţinere a liniei, problema este la linia cale. Va trebui să fie refăcută o parte din intersecţie. Am avut discuţii cu cei de la Porr. Marţi vom face o şedinţă extraordinară de Comisie de Circulaţie şi vom aproba o închidere începând cu ziua de miercuri, iar ei vor începe să refacă această intersecţie în întregime, de la fundaţie înapoi, în aşa fel încât să ne asigurăm că la sfârşit avem o intersecţie total funcţională, unde se poate circula fără probleme atât cu tramvaiul, cât şi cu maşina. Cerinţa Primăriei a fost ca întreaga intersecţie să fie refăcută în aşa fel încât această problema să fie rezolvată”, a declarat viceprimarul Ruben Laţcău (USR).
 
Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Lucrarea va trebui refăcută până în 28 decembrie, atunci când se finalizează termenul din contract.
 
”Ei vor fi nevoiţi să refacă această intersecţie de la rost la rost, să spargă, să refacă în întregime linia cale, fundaţia pe care stă linia cale şi termenul de finalizare al lucrărilor este 28 decembrie. Nu vor primi nicio zi în plus pentru această eroare. Aşteptarea noastră este să fie rezolvată în acest termen şi, în cazul în care termenul va fi depăşit, cu siguranţă vor fi penalităţi. De asemenea, aşteptarea este ca această eroare să fie rezolvată în întregime pe cheltuiala executantului”, a adăugat Laţcău.
 
Viceprimarul a refuzat, însă, să spună în ce măsură va răspunde dirigintele de şantier, contractat de Primărie pentru a verifica lucrările. Întrebat de jurnalişti, în repetate rânduri, ce măsuri se vor lua împotriva celui care trebuia să controleze fiecare etapă a şantierului, Ruben Laţcău a răspuns, de fiecare dată, că ”prioritară este refacerea lucrării”.
 
Odată cu reluarea intervenţiilor în zonă, traficul rutier va fi din nou restricţionat.
 
Săptămâna trecută au avut loc primele probe cu tramvaiul pe noile linii de pe bulevardul Cetăţii din Timişoara, iar la un moment dat, într-o curbă, garnitura a lovit unul dintre stâlpii care susţin firele de contact, pentru că spaţiul dintre linii şi stâlp este prea îngust.
 
Lucrările sunt executate de firma Porr Construct, care s-a asociat cu alte 7 firme, şi au fost prevăzute să dureze 3 ani.
 
Amplasamentul a fost predat constructorului de vechea administraţie în septembrie 2020. Însă proiectul pentru modernizarea bulevardului Cetăţii a fost revizuit şi modificat de către actuala administraţie, înainte de a începe lucrările. Printre modificările realizate s-au numărat redimensionarea trotuarelor şi pistelor de biciclete, care urmează să fie mai mari decât prevedea planul iniţial, dar şi realizarea unor treceri de pietoni în plus şi o uşoară mutare a liniilor de tramvai.
 
În total, sunt refăcuţi 1,57 km de linie cale dublă de tramvai şi reabilitaţi 25.800,94 mp de carosabil şi 12.291,45 mp de trotuare. De asemenea, sunt construite piste de biciclete, s-a extins spaţiul verde, iar porţiunea dintre şinele de tramvai e înierbată. În proiect este cuprinsă şi refacerea a 10 staţii de tramvai.
 
Modernizarea bulevardului Cetăţii trebuia să fie gata în septembrie, însă termenul a fost extins până la sfârşitul anului, în 28 decembrie.
 
Constructorii primesc pentru lucrare peste 22 de milioane de euro cu TVA.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.