Un bărbat din Timişoara care a aruncat deşeuri provenite din materiale de construcţii, pe domeniul public, a fost amendat de poliţiştii locali cu 45.000 de lei, adică peste 9.000 de euro. El a avut la dispoziţie 3 ore să adune gunoiul.
”Un bărbat care a depozitat pe Str. N. Titulescu o cantitate mare de deşeuri precum resturi de la materiale de construcţii, amestecate cu deşeuri menajere şi plastic, polistiren etc, a fost sancţionat conform OUG 92/2021 cu 45.000 de lei, fiind stabilit ca în termen de trei ore să igienizeze zona şi să predea deşeurile către un operator specializat. Verificările continuă şi în perioada următoare”, a transmis Poliţia Locală Timişoara, într-un comunicat de presă, de vineri.
Evenimente
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Totodată, poliţiştii locali din Timişoara, împreună cu angajaţi din cadrul Primăriei Timişoara şi ai societăţii de salubrizare Retim au participat la o acţiune pentru prevenirea abandonului de deşeuri pe domeniul public şi formarea de rampe clandestine de deşeuri, pentru verificarea existenţei contractelor de salubrizare, a stării de curăţenie din faţa imobilelor de locuit, cetăţenii fiind consiliaţi cu privire la modalităţile legale de gestionare a deşeurilor.
În urma acţiunii, au fost verificate 50 de imobile, au fost sancţionate 6 persoane pentru lipsa contractelor, tot atâtea fiind încheiate la faţa locului şi au fost împărţite peste 60 de pliante informative. Patru persoane care au fost surprinse în flagrant abandonând deşeuri au fost sancţionte cu câte 1000 lei.
Urmărește-ne și pe Google News
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.