La Timişoara a fost lansată prima platformă din România dedicată pacienţilor cu boli pulmonare, Pneumocontrol, care îşi propune să educe şi să conştientizeze pacienţii în privinţa bolilor pulmonare.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email
Potrivit unui comunicat de presă, de luni, al Spitalului de Boli Infecţioase ”Victor Babeş” din Timişoara, la construirea platformei Pneumocontrol au contribuit 20 de medici specialişti şi primari din cadrul Spitalului de Boli Infecţioase Timişoara. 
 
”Zece patologii pulmonare, dar şi exerciţii de respiraţie, de recuperare post COVID, informaţii despre investigaţiile imagistice, explorări funcţionale, informaţii legate de renunţarea la fumat, vitaminoterapie, dar şi explicarea principalelor analize de laborator se numără printre subiectele prezentate în cadrul platformei”, se arată în comunicat.
 
În ceea ce priveşte afecţiunile pulmonare este vorba despre cancer pulmonar, boală pulmonară cronică obstructivă, astm bronşic, fibroză pulmonară, infecţii respiratorii, tuberculoză, dar şi despre alergii sau apnee în somn. 
 
“Din păcate, România este ”fruntaşă” în ceea ce priveşte bolile pulmonare. La tuberculoză suntem pe locul 1 în Europa. În ceea ce priveşte fibroza pulmonară, boala este subdiagnosticată în ţara noastră. La astm bronşic, prevalenţa este între 4 şi 6 la sută. Avem, practic, aproape 1 milion de români bolnavi de astm. Iar statisticile ar putea continua. Pe de altă parte, trebuie spus că pandemia de coronavirus a arătat încă o dată, dacă mai era necesar, că informatizarea medicală este viitorul. Vor trebui create din ce în ce mai multe asemenea platforme medicale în care specialiştii în domeniu să ofere, folosind un limbaj accesibil tuturor, informaţii documentate, complete, la zi, despre diverse patologii. Educarea medicală este unul dintre cei mai importanţi paşi pentru a avea o societate sănătoasă. Iar platforma de awareness, de educare şi conştientizare, în cazul nostru a bolilor pulmonare, este ceea ce putem noi oferi”, a declarat prof. dr. Cristian Oancea - iniţiator proiect - manager la Spitalul de Boli Infecţioase Timişoara.
 
„Vorbim de o platformă foarte utilă având în vedere că sursa de informaţii este o sursă credibilă. Vorbim despre specialişti care şi-au atribuit timp pentru a da informaţiile corecte. Vorbim de o platformă care aduce date din mai multe zone din patologia bolilor pulmonare şi vorbim de o platformă care nu neapărat  numai pacienţii o pot folosi ci şi orice cetăţean care doreşte să aibă informaţii din această zonă a bolilor pulmonare. Vrem să educăm populaţia în a caută informaţii corecte”, a declarat şi Radu Ganescu- preşedinte COPAC- Coaliţia Organizaţiilor Pacienţilor cu Afecţiuni Cronice din România
 
O altă premieră pentru o platformă medicală o reprezintă interacţiunea video online cu pacienţii. Vizitatorii paginii vor putea pune întrebări şi vor primi răspunsuri de la medicii implicaţi în realizarea platformei, prin intermediul unui live chat. Pentru început, în fiecare miercuri, timp de o oră, un medic pneumolog va răspunde în direct întrebărilor celor care accesează site-ul. 
 
„Tot în cadrul platformei, am reuşit să prezentăm cazurile unor pacienţi. Sunt mai multe clipuri video în care persoane care au avut sau au diferite afecţiuni pulmonare vorbesc despre simptomele pe care le-au avut, despre tratamentele pe care le-au urmat, dar şi cum se simt după luni sau ani de luptă cu boala. Toate aceste mărturii, unele dintre ele cutremurătoare, ar trebui să tragă un semnal de alarmă şi să îi convingă pe oameni să aibă mai multă grijă de plămânii lor”, a adăugat prof. dr. Cristian Oancea.
 
Platforma de Educare şi Conştientizare a Bolilor Pulmonare poate fi accesată la  www.pneumocontrol.ro. Totodată, informaţiile vor putea fi găsite şi pe   pagina de facebook @pneumocontrol
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.