O femeie care a fost internată în Spitalul Jimbolia, judeţul Timiş, după ce a fost confirmată cu SARS-CoV-2 şi care a fugit din unitatea spitalicească, sărind pe fereastră, este cercetată penal pentru zădărnicirea combaterii bolilor.
Potrivit unui comunicat de presă, de joi, al Parchetului de pe lângă Judecătoria Timişoara, la Judecătoria Timişoara a fost înregistrat un dosar penal în care se efectuează urmărirea penală sub aspectul săvârşirii faptei de zădărnicirea combaterii bolilor, faţă de o femeie.
”În data de 06.11.2020, o femeie confirmată cu SARS CoV-2, ce a refuzat internare la Secţia de Boli Infecţioase din cadrul Spitalului dr. Karl Diell din Jimbolia, a părăsit unitatea spitalicească fără acordul personalului medical, sărind pe fereastra geamului. Persoana urma să fie transportată cu ambulanţa la locuinţa de domiciliu, unde trebuia să fie izolată pentru o perioadă de 14 zile”, se arată în comunicat.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Potrivit procurorilor, femeia a încălcat, astfel, măsurile medicale instituite pentru evitarea răspândirii virusului SARS CoV-2.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.