Guvernul a prelungit până la 30 octombrie termenul de finalizare a lucrărilor făcute din fonduri europene la toate obiectivele din Capitală care trebuiau finalizate joi, a declarat primarul general al Capitalei, Gabriela Firea.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Edilul a precizat că Guvernul, prin autorităţile care se ocupă de monitorizarea fondurilor europene, a prelungit termenul pentru toate proiectele din Capitală care trebuiau finalizate în 30 iunie, până în 30 octombrie, pentru că era nevoie de semnarea unor acte adiţionale, iar fosta administraţie nu ar fi iniţiat  discuţiile pentru a le semna.

"Aşa cum ştiţi, constructorii ne-au spus că este nevoie de încheierea unor acte adiţionale şi de efectuarea unor plăţi fără de care acele obiective de investiţii nu pot fi finalizate la termenul prevăzut. Din acest motiv, termenul care trebuia să fie astăzi a fost prelungit de Guvern pentru această dată. Este un termen acoperitor. Cel puţin în cazul Arcului de Triumf, nu se pune problema unei alte prelungiri după acest termen", a declarat primarul Capitalei.

Firea a precizat că săptămâna viitoare va avea o şedinţă de lucru în legătură cu toate obiectivele de investiţii care şi-au depăşit termenul de finalizare, pentru a vedea în fiecare caz în parte care sunt actele adiţionale necesare şi care sunt sumele ce trebuie să fie aprobate pentru ca pe şantiere să se lucreze şi să nu fie încetinit ritmul.

Evenimente

5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii

"La Piaţa Sudului, am înţeles că se lucra cu 200 şi ceva de angajaţi, acum se lucrează cu mai puţin de 100. E adevărat că este vară şi e cald, dar totuşi intenţia noastră este să mărim ritmul, nu să îl slăbim, mai ales că este o perioadă de vară şi atunci când nu sunt ploi, e o perioadă potrivită pentru lucrări edilitare", a spus primarul Capitalei.

Obiectivele care ar fi trebuit să fie gata joi sunt Arcul de Triumf, pasajul Piaţa Sudului, Spitalul Gomoiu şi Observatorul Astronomic.

Termenul de finalizare a acestor obiective este prelungit pentru a doua oară. 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.