”Telemeaua de Sibiu” a deveni produs protejat la nivel naţional, putând fi comercializată exclusiv de producătorii şi procesatorii din judeţul Sibiu, au anunţat, luni, reprezentanţiui Prefecturii SIbiu. Produsele realizate în judeţul Sibiu vor avea aplicat un logo specific ce garantează originea lor.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

„Denumirea înregistrată este protejată împotriva oricărei alte practici care ar putea induce în eroare consumatorul cu privire la adevărata origine a produsului. Dreptul de utilizare a logo-ului naţional, cât şi dreptul de a comercializa produse din clasa cu denumirea «Telemea de Sibiu» revine exclusiv producătorilor sau procesatorilor din arealul geografic, respectiv teritoriul administrativ al judeţului Sibiu, care respectă prevederile din caietul de sarcini şi sunt supuşi controlului şi certificării unui Organism de Inspecţie şi Certificare recunoscut de Ministerul Agriculturii”, anunţă Prefectura Sibiu, precizând că vor verifica respectarea acestei prevederi comisarii Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC).

Asociaţia Producătorilor de Telemea de Sibiu, grupul aplicant al producătorilor şi procesatorilor produsului ”Telemea de Sibiu” din arealul geografic, trebuie să desfăşoare activităţi de informare a consumatorilor şi promovare în privinţa proprietăţilor produselor care oferă valoare adăugată. Asociaţia va  monitoriza utilizarea comercială a denumirii ”Telemea de Sibiu” şi va lua măsuri pentru asigurarea protecţiei juridice adecvată a indicaţiei geografice protejate naţional.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

România are patru produse înregistrate pe sisteme de calitate europene, din care trei Indicaţii Geografice Protejate (I.G.P.): ”Magiun de prune Topoloveni”, ”Salam de Sibiu”, ”Novac afumat din Ţara Bârsei” şi produsul ”Telemea de Ibăneşti” înregistrat pe sistemul de calitate Denumire de Origine Protejată (D.O.P.).

Prin aceasta se completează lista produselor depuse pentru dobândirea protecţiei europene pentru sistemul de calitate Indicaţie Geografică Protejată. Alături de produsele deja înregistrate, România are, în prezent, încă patru produse în stadiul de evaluare: ”Cârnaţi de Pleşcoi”, ”Caşcaval de Săveni”, ”Scrumbie de Dunăre afumată” şi ”Telemea de Sibiu”.

În sistemele de calitate europene, ”Indicaţie Geografică Protejată”  (IGP) înseamnă produs originar dintr-un anumit loc, regiune sau ţară, care are  o  anumită calitate, reputaţie sau o altă caracteristică ce poate fi atribuită în principal originii geografice a produsului  şi cel puţin una dintre etapele de producţie se desfăşoară în zona geografică delimitată.

Proiectul realizat de Asociaţia Producătorilor de Telemea de Sibiu i-a fost înmânat ministrului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Petre Daea, în 20 noiembrie 2017, la sediul Instituţiei Prefectului – Judeţul Sibiu.

Dosarul va fi apoi transmis Comisiei Europene care va stabili faptul că produsul ”Telemeaua de Sibiu” este produs de ”Indicaţie Geografică Protejată” şi va putea fi distribuit în Uniunea Europeană cu această denumire.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.