Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, a declarat, marţi, că măsurile de relaxare se iau cu păstrarea unor precauţii. ”Situaţia încă nu este la final, suntem într-un moment pe care trebuie să-l gestionăm”, a declarat Nelu Tătaru. La rândul său, secretarul de stat Raed Arafat a precizat că este necesară prelungirea stării de alertă pentru ca situaţia să fie gestionată mult mai eficient.
Nelu Tătaru a prezentat, la finalul şedinţei de Guvern, că măsurile de relaxare se iau cu păstrarea unor precauţii.
”Luăm aceste decizii de relaxare în măsura în care putem avea şi nişte măsuri sau nişte precauţii în acest sens, putând interveni la un moment dat dacă există evoluţii nefavorabile. (...) Conştientizăm şi noi, ca şi Guvern, după cum credem că conştientizează şi populaţia, că situaţia încă nu este la final, suntem într-un moment pe care trebuie să-l gestionăm, suntem într-un moment în care putem ajunge la o viaţă cvasi-normală doar respectând aceste condiţii”, a declarat ministrul Sănătăţii.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
La rândul său, şeful DSU, Raed Arafat, a precizat că există motive pentru prelungirea stării de alertă.
”A fost propusă prelungirea stării de alertă pe întreg teritoriul ţării pentru o perioadă de 30 de zile începând cu data de 17 iunie la propunerea ministrului Afacerilor Interne şi bineînţeles şi al Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă. Există motive de ce am făcut acest lucru. După o analiză foarte amănunţită a situaţiei actuale, în pofida faptului că avem o curbă descendentă, totuşi există semne că situaţia poate oricând să deterioreze şi să avem cel puţin focare serioase sau să avem o situţia mai grea în următoarea perioadă dacă nu respectăm măsurile compensatorii care au fost deja menţionate şi anume purtatul măştii, distanţarea fizică, triajul la intrare în spaţii închise, purtatul măşti în transportul în comun”, a declarat Arafat.
”Există o creştere faţă de cum a fost acum două săptămâni, acum câteva zile, la numărul pacienţilor în terapiile intensive, există focare care au apărut în instituţii medicale care necesită detaşare de personal, care necesită mişcare de personal pentru acoperirea nevoilor unităţilor sanitare unde personalul este în izolare sau este chiar bolnav şi internat în spitale”, am mai prcizat Arafat.
Întrebat care sunt motivele contrete pentru care este nevoie de prelungirea stării de alertă, Arafat a răspuns: ” În primul rând, pentru o coordonare unică naţională - să punem păstra centrul naţional de coordonare. Nu ne întoarcem la stare de normalitate acum. De aici este necesară prelungirea stării de alertă - pentru a lua decizii rapid, pentru a putea face cheltuielile pentru aceste centre, pentru a lua trapid decizia carantinării unor zone sau locaţii, distribuire de materiale şi echipaente, detaşare de personal. Este necesară prelungirea pentru a putea gestiona situaţia mult mai eficient”.
Guvernul propune Parlamentului prelungirea stprii de alertă cu 30 de zile.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.