Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, a afirmat, luni seară, că studiul naţional care va demara din 1 iunie ne poate releva starea de imunizare a populaţiei şi se va face prin regiuni. Ministru precizează că, dacă avem o populaţie foarte puţin imunizată, putem să ne aşteptăm la un al doilea val foarte puternic.
Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătarul a vorbit, luni seară, la Digi 24 despre studiul naţional care va debuta la 1 iunie.
”La sfârşttul pandemiei, adică atunci când vom avea o pantă descendentă, ajunsă aproape la nivel minim şi asta se face cam la trei luni de pandemie, se poate face un studiu care în acest context ne poate releva starea de imunizare a populaţiei. Se va face prin regiuni, cele opt regiuni de dezvoltare şi la nivel judeţean, în funcţie de numărul de populaţie, în funcţie de numărul de infectări, în funcţie de numărul de decese, de cazuri care au fost în terapie intensivă, ca şi gravitate, se face un eşantion. Rezultatul care este predictiv, o dată ne arată cât suntem de imunizaţi, pe grupe de vârstă, şi prognozează sau previzionează o evoluţie ulterioară a unui al doilea val sau a unei evoluţii mai estompate în sezonul care va urma”, a declarat Nelu Tătaru.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Întrebat cum se vor face aceste teste, Tătaru a spus că sunt folosite ”nişte teste serologice”, iar studiul va fi făcut pe toate categoriile de oameni, indiferent dacă le-a fost depistată boala sau nu.
”Sunt folosite nişte teste serologice, care dau o precizie acestui studiu. Verificăm care au fost bolnavi, prin prezenţa anticorpilor şi atunci vom şti care sunt cei care s-au imunizat. Vor fi şi imunizaţi şi neimunizaţi şi cei care au făcut boala. Ne interesează cât din populaţia României a făcut boala pentru a previziona cum va arăta cel de-al doilea val”, a declarat Tătaru.
Ministrul Sănătăţii spune că acest studiu ne va arăta dacă al doilea val de coronavirus va fi sau nu unul puternic.
”Vom vedea dacă am avut o mare masă a populaţiei României imunizată, atunci vom putea spera că următorul val va fi unul de mică amploare şi atunci se va continua ca într-o gripă sezonieră. Dacă avem o populaţie foarte puţin imunizată, putem să ne aşteptăm la un al doilea val foarte puternic”, a mai spus Tătaru.
Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, a anunţat,duminică, o testare a populaţiei la nivel naţional, după data de 1 iunie, aceasta urmând să fie realizată prin Institutul Naţional pentru Sănătate Publică. Testarea va avea rolul de a verifica nivelul de imunizare a populaţiei, dar şi de răspândire a virusului, la trei luni de la debutul pandemiei în România.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.