Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, spune că la căminul pentru persoane vârstnice din Galaţi mai mulţi angajaţi şi-ar fi dat demisia şi trebuie să se facă încadrări pentru ca oamenii aflaţi acolo să fie supravegheaţi şi îngrijiţi.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email
Ministrul Sănătăţii a fost întrebat, marţi, la Braşov, despre situaţia de la căminul pentru persoane vârstnice din Galaţi. 
 
Evenimente

5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
"Am discutat şi cu doamna ministru al Muncii, Violeta Alexandru, este o situaţie în care cei care lucrau acolo au abandonat lucrul, să spun aşa, urmează să facă reîncadrări, sunt ai noştri, sunt instituţionalizaţi şi trebuie şi trataţi, trebuie supravegheaţi şi trebuie şi avut grijă pe partea medicală”, a declarat Nelu Tătaru.

Prefectul judeţului Galaţi, Gabriel Avrămescu, a solicitat autorităţilor centrale găsirea unei soluţii legale pentru ca azilul privat de la Galaţi, unde doi bătrâni au murit din cauza coronavirusului, iar alte 26 de persoane, vârstnici şi angajaţi, sunt infectate, să fie preluat de instituţiile statului. Solicitarea vine după ce, potrivit administratorului azilului, în unitate ar mai fi alimente pentru masa bătrânilor doar pentru trei zile.

La rândul său, preşedintele Consiliului Judeţean Galaţi, Costel Fotea, a declarat, marţi, că, dacă se va identifica de către autorităţile centrale calea legală de preluare a azilului, acesta va fi preluat fie de DGASPC, fie de AJPIS.

La solicitarea DSP Galaţi, marţi a fost aprobată detaşarea a 10 asistente şi 12 infiermiere la Căminul de bătrâni "Sf. Ilie'' din Galaţi.

Procurorii au început o anchetă după ce mai multe persoane de la Căminul pentru vârstnici s-au infectat cu Covid-19, ei precizând că directorul acestei instituţii a intrat în contact cu o persoană venită dintr-o ţară cu peste 500 cazuri de coronavirus şi nu a luat măsuri pentru prevenirea şi combaterea bolilor, continuându-şi activitatea în cadrul centrului.

Potrivit unui comunicat al Parchetului de pe lângă Judecătoria Galaţi, marţi s-a înregistrat la Parchet dosarul penal nr. 2149/P/2020, în care se fac cercetări pentru zădărnicirea combaterii bolilor.

Anchetatorii au precizat că directorul Căminului pentru persoane vârstnice "Sf. Ilie" din Galaţi, care a intrat în contact cu o persoană reîntoarsă în ţară dintr-un stat aflat pe lista celor cu peste 500 de cazuri confirmate de infecţie cu coronavirus Covid-19, nu a luat toate măsurile legale pentru prevenirea şi combaterea bolilor, continuându-şi activitatea în cadrul centrului, iar acest fapt a dus la infectarea cu coronavirus Covid-19 a mai multor persoane vârstnice din cele 130 cazate în centru.

Un total de 28 de teste pentru coronavirus au ieşit până acum pozitive la centrul de bătrâni din Galaţi, inclusiv ale celor doi bătrâni care au decedat.

Bolnavul 0 care a dus la îmbolnăvirea bătrânilor din azilul privat este femeia care deţine afacerea şi care s-a îmbolnăvit de la soţul ei, care a călătorit în Turcia. Femeia este infectată, internată în spital, iar soţul ei a murit din cauza coronavirusului.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.