Aproximativ 500 de sindicalişti, printre care se află şi Dumitru Costin, preşedintele Blocului Naţional Sindical, protestează la Timişoara, în faţa Prefecturii Timiş, faţă de modificările adoptate de Guvern în Codul Fiscal.
Cei aproximativ 500 de sindicalişti s-au adunat în faţa Prefecturii Timiş, vineri, pentru a protesta faţă de modificările fiscale adoptate de Guvernul României. Sindicaliştilor de la Blocul Naţional Sindical (BNS), filiala Timiş s-au alăturat cei din Sindicatul IT Timişoara.
Protestatarii au vuvuzele şi tobe. De asemenea, afişează o pancartă pe care scrie "Producem 6% din PIB, ne luaţi 6% din salarii" şi "ITC - Viitorul României" sau poartă în mână coli de hârtie pe care scrie "NU experimentelor sociale pe români".
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Oamenii sunt nemulţumiţi de măsurile fiscale impuse de Guvern, în special de transferul contribuţiilor de la angajator la angajat care, spun ei, va duce la scăderea salariilor.
Printre sindicaliştii care protestează în faţa Prefecturii Timiş se află şi liderul BNS, Dumitru Costin.
”Vom fi prima ţară din Europa în care salariaţii vor fi cei care vor susţine sistemul de securitate socială în întregul său. Statul, prin deciziile pe care le-a luat, se retrage din finanţare, angajatorii vor rămâne cu o contribuţie simbolică de 2,25 la sută, restul va pica strict în cârca salariatului. În opinia noastră sunt încălcări ale normelor europene şi internaţionale la care România este parte. Este nedrept ca o ţară să îşi ducă sistemul de securitate socială pe cinci milioane şi jumătate de salariaţi. Încercăm să mascăm o lege a salarizăii în sectorul bugetar pentru că asta a fost justificarea lor, mutăm contribuţiile pentru că altminteri nu putem să aplicăm legea salarizării în sectorul bugetar, să mascăm nişte creşteri salariale din sectorul bugetar prin această translatare a contribuţiilor de la angajator la angajat”, a declarat Dumitru Costin.
Liderul BNS a mai spus că sindicaliştii vor stabili acţiunile de protest pentru perioada următoare.
”Noi ne continuăm acţiunile de protest şi săptămâna viitoare. Vom avea o reuniune în care vom stabili căile de atac viitoare. În momentul în care vor publica în Monitorul Oficial vom avea toate căile deschise pentru a ataca documentul la Curtea Constituţională”, a mai spus Costin.
O delegaţie a sindicaliştilor, condusă de Dumitru Costin, a fost primită de prefectul de Timiş Eva Andreaş.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.