Comisarii de la Comisariatul Regional pentru Protecţia Consumatorilor Sud-Muntenia care au controlat, în ultimele săptămâni, comercianţi de autovehicule rulate au oprit de la vânzare peste 600 de autovehicule, după ce au constatat că vânzătorii nu oferea cumpărătorilor informaţii esenţiale despre aceste maşini.
Ampla acţiune de control făcută de reprezentanţii Comisariatului Regional pentru Protecţia Consumatorilor Sud-Muntenia Ploieşti s-a desfăşurat în perioada 26 septembrie - 20 octombrie şi a avut în vedere respectarea prevederilor legale din domeniul protecţiei consumatorilor la comercianţii de autovehicule rulate.
”Au fost verificaţi 41 de operatori economici, aplicându-se 49 de sancţiuni (27 avertismente şi 22 amenzi în valoare de 123.000 lei). Pentru deficienţele constatate s-a dispus măsura de oprire temporară de la comercializare, până la remedierea deficienţelor, pentru un număr de 618 autovehicule”, informează, joi, instituţia.
Principalele deficienţe constatate au fost legate de faptul că autovehiculele rulate aflate la comercializare nu aveau afişate, sau erau incomplete, informaţii esenţiale de care trebuie să beneficieze consumatorii, respectiv marca, tipul combustibilului, capacitatea cilindrică, anul de fabricaţie, anul primei înmatriculări. Alte deficienţe au fost legate de faptul că lipseau informaţii privind verificarea kilometrajului, existenţa eventualelor daune, numărul de proprietari anterior sau termen de garanţie. În unele situaţii au fost constatate neconcordanţe între informaţiile prezentate şi cele din documentele autovehiculului.
Comisarii au constatat totodată că unii dintre vânzători nu acordau garanţia minimă legală de un an pentru autovehiculele rulate şi nici nu au contracte cu unităţi service autorizate, pentru asigurarea garanţiei.
Urmărește-ne și pe Google News
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.