Mihai Grecea şi Adrian Albu, cei doi supravieţuitori de la Colectiv, prezenţi joi, la Curtea de Apel, la citirea sentinţei în dosarul Colectiv, au spus că „statul român s-a spălat pe mâini”, „justiţia fiind înfăptuită conform legii în vigoare”.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

„Justiţia, conform legii, a fost înfăptuită. Dreptate nu se va face atât timp cât justiţia este înfăptuită după legi blânde”, a scris Adrian Albu pe Facebook.

Mihai Grecea, la Curtea de Apel: „Justiţie s-a făcut conform legislaţiei în vigoare. S-a schimbat foarte puţin de la Colectiv. Instituţii publice sau private, cluburi, restaurant, şcoli sau chiar primării în care intri pe propria răspundere. Statul român s-a spălat pe mâini. N-am văzut, de exemplu, mamele din ţara asta să iasă în stradă şi să protesteze că nu-şi mai duc copiii la şcoală pentru că nu au încredere că pot supravieţui în situaţia asta. Câtă vreme societatea românească nu va pune presiune pe administratorii vieţii publice, nu se va schimba nimic”.

Pe pagina de Facebook a regretatului Jean Chelba, tatăl unui tânăr decedat în incendiul din 2015, a fost publicat mesajul: „Cei care au dat sentinţa de astăzi, să fie siguri că la Judecata de Apoi, Judecătorul cel Mare nu are nevoie de şpăgi. El nu o să facă justiţie, El o să facă dreptate!”.

Cu mesajul „Piedone la puşcărie!”, Cătălin Scânteie, unul dintre supravieţuitorii de la Colectiv, a scris că primarul a primit ce merita. „Deci ştia el Piedone bine ce ştia de a vrut s-o-ntindă din ţară! Dacă nu l-ar fi săltat atunci de la aeroport, acum probabil că l-ar fi căutat prin Costa Rica. Ce jeg de om! După făptă şi răsplată!”.

Fostul primar al sectorului 4 Cristian Popescu Piedone a fost condamnat, joi, de Curtea de Apel Bucureşti, la patru ani de închisoare în dosarul Colectiv, în condiţiile în care condamnarea în primă instanţă a fost de 8 ani şi 6 luni de închisoare. Decizia este definitivă.

Patronii clubului, Alin Anastasescu, Paul Gancea şi Costin Mincu, au primit pedepse între 6 ani şi 4 luni şi 11 ani şi 8 luni de închisoare, aceasta fiind de altfel şi cea mai grea pedeapsă.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.