Suporterii echipelor de fotbal din Timişoara au organizat, joi seară, tradiţionalul marş care comemorează evenimentele din urmă cu 32 de ani. Sub sloganul ”Cine uită e complice” au avut loc momente de reculegere, s-au depus coroane de flori şi s-au stricat lozinci din timpul Revoluţiei din Decembrie 1989.
Suporterii alb-violeţi au organizat, joi seară, Marşul Eroilor, un omagiu pe care aceştia îl aduc an de an celor care s-au jertfit pentru libertate la Timişoara.
Peste 100 de de tineri au pornit pe jos, din Piaţa Maria, unde s-a aprins scânteia Revoluţiei, şi au mers până la Cimtirul Eroilor, unde îşi dorm somnul de veci Eroii Timişoarei.
”Cine uită e complice!”, acesta este motto-ul cu care oamenii, păstrând distanţarea fizică şi purtând măşti de protecţie, au pornit pe străzile Timişoarei, în jurul orei 18.00.
Tinerii au purtat flori, torţe, steaguri tricolore şi steaguri ale Revoluţiei. Tinerii au strigat mesaje precum ”Eroii nu mor niciodată!”, „Cinste lor, cinste lor, Eroilor” şi „Libertate”, alături de semnul victoriei.
Lozincile din timpul Revoluţiei, precum ”Libertate”, ”Timişoara”, ”Păcat, păcat de sângele vărsat” sau ”Azi în Timişoara, mâine-n toată ţară” au fost strigate, din nou, pe strazile oraşului.
Prima oprire a tinerilor a fost, ca întotdeauna, la Catedrala Mitropolitană unde au aprins candele în memoria celor care s-au jertfit în urmă cu 32 de ani.
Tinerii şi-au continuat drumul până în faţă Victoriei, unde au păstrat un moment de reculegere şi au continuat spre Piaţa Unirii şi strada pietonală Mărăşti.
Drumul a continuat până la Cimitirul Eroilor, unde suporterii s-au recules în locul în care martirii îşi dorm somnul de veci.
Urmărește-ne și pe Google News
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.