Studenţii mai pot beneficia de facilităţile pentru transportul feroviar pe baza legitimaţiei vizate pe anul universitar încheiat până la 30 noiembrie inclusiv, după care biletele şi abonamentele cu reducere sau gratuite vor putea fi emise doar pe baza legitimaţiei vizate pe anul universitar în curs. Excepţie fac studenţii pentru care anul 2023-2024 a fost an terminal, care nu mai au aceste facilităţi începând cu 1 octombrie. Cei din anul I pot beneficia de aceste facilităţi pe baza adeverinţei emise pentru anul universitar 2024-2025 de unitatea de învăţământ de apartenenţă, tot până la 30 noiembrie.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

CFR Călători aminteşte, în contextul începerii anului universitar 2024/2025, că studenţii în vârstă de până la 30 de ani, înmatriculaţi la forma de învăţământ cu frecvenţă în instituţiile de învăţământ superior acreditate din România şi din Academia Română, beneficiază de facilităţi la transportul feroviar intern la toate categoriile de trenuri, clasa a 2-a, pe tot parcursul anului calendaristic.

Astfel, ei beneficiază de bilete de călătorie cu reducere 90%, abonamente lunare cu reducere 90% cu număr nelimitat de călătorii, pe distanţe până la 300 km.

Studenţii cu unul sau ambii părinţi decedaţi, precum şi studenţii proveniţi din centrele de plasament sau care au fost în plasament la familia extinsă, substitutivă sau la asistent maternal beneficiază de bilete de călătorie cu reducere 100%, abonamente lunare cu reducere 100% cu număr nelimitat de călătorii, pe distanţe până la 300 km.

În cazul călătoriei la clasa 1 sau la vagon de dormit/cuşetă, studenţii vor achita integral diferenţele tarifare.

Emiterea biletelor/ abonamentelor lunare pentru studenţi

Conform prevederilor legislative în vigoare, acordarea facilităţilor de reducere 90% şi de gratuitate (bilete/ abonamente lunare) în baza legitimaţiei de student pentru reducere/gratuitate la transport, în original, vizată pentru anul universitar 2023-2024 se poate face numai pentru călătoriile care se efectuează până la data de 30 noiembrie 2024, inclusiv.

Excepţie fac studenţii din anii terminali pentru care instituţia de învăţământ a scris «an terminal» în dreptul anului universitar 2023-2024 şi care nu mai beneficiază de facilităţile aferente începând din 1 octombrie 2024.

În ceea ce priveşte studenţii din anul I - până la obţinerea legitimaţiei de student pentru reducere/gratuitate la transport, pot beneficia de facilităţile aferente în baza adeverinţei, în original, emisă pentru anul universitar 2024-2025 de unitatea de învăţământ de apartenenţă, până la 30 noiembrie.

Din 1 decembrie, facilităţile acordate studenţilor (inclusiv şi celor din anul I) la călătoria cu trenul (bilete/abonamente lunare) se vor acorda numai în baza legitimaţiei de student pentru reducere/gratuitate la transport vizată pentru anul universitar 2024-2025.

Totodată, aplicaţia de cumpărare bilete online a fost dezvoltată, astfel că începând din 1 octombrie va include şi funcţionalităţile specifice pentru procurarea biletelor/abonamentelor online aferente studenţilor beneficiari de gratuitate. Aceştia trebuie să îşi creeze un cont personal de utilizator, iar după autentificarea pe cont este necesară înregistrarea ca student prin completarea datelor specifice (facultate, serie legitimaţie, etc.), urmând ca în final (după ce datele sunt confirmate de către facultate) să primească pe e-mail ID-ul de student cu care va putea ulterior să îşi procure biletele online.

Canalele de vânzare prin care studenţii îşi pot procura biletele/abonamentele

În baza ID-ului obţinut prin crearea profilului de utilizator direct pe site-ul CFR Călători sau de la casele de bilete, toţi studenţii -  atât cei beneficiari de gratuitate, cât şi cei care beneficiază de reducere 90%, pot obţine legitimaţii de călătorie prin canalele de vânzare, astfel:

• bilete de călătorie gratuite /cu reducere 90%

- de la casele de bilete din staţiile şi agenţiile CFR Călători cu personal propriu;

- în tren, de la personalul de tren, numai bilete de călătorie valabile la trenul curent şi eventual la următorul tren de legătură, în următoarele situaţii: staţia cf de urcare nu este deschisă activităţii de vânzare cu personal propriu CFR Călători; îmbarcarea se face în afara orelor de program de la casa de bilete a staţiei;

- de la automatele de bilete ale CFR Călători;

- online direct de pe site-ul www.cfrcalatori.ro sau prin aplicaţia descărcabilă pe telefon ca document pdf.electronic sau tipărit pe hârtie cu cod QR.

• abonamente de călătorie lunare gratuite / cu reducere 90%, cu număr nelimitat de călătorii

- de la casele de bilete din staţiile şi agenţiile CFR Călători cu personal propriu; 

- de la automatele de bilete ale CFR Călători;

- prin aplicaţia descărcabilă pe telefon, sub formă de cod QR cu elemente dinamice.

Pentru studenţii beneficiari de gratuitate, pe verso legitimaţiei de student pentru reducere/gratuitate la transport trebuie să existe înscrierea ”Gratuitate”, semnătura, respectiv ştampila instituţiei de învăţământ superior într-o căsuţă separată faţă de viza de valabilitate.

La verificarea călătoriei în tren, în cazul în care studenţii nu prezintă documentele aferente (legitimaţia de student pentru reducere/gratuitate la transport, în original, vizate sau adeverinţa care atestă calitatea de student în anul I, în original, plus un act de identitate) sau prezintă alte documente eliberate de unităţile de învăţământ superior de apartenenţă, aceştia vor fi consideraţi ca fiind fără bilet/abonament de călătorie şi vor fi trataţi conform legislaţiei în vigoare (vor suporta plata tarifelor de taxare în tren - superioare tarifelor de la casele de bilete).

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.