Copilul de 16 ani care a murit după ce a petrecut mai multe ore la Spitalul Judeţean de Urgenţă Târgu Jiu avea peritonită, arată necropsia. Unitatea medicală are un singur chirurg pediatru, aflat în concediu medical, iar un al doilea chirurg pediatru oferă consultaţii, în baza unui contract de prestări servicii, în policlinica unităţii sanitare. Medicul de la unitatea de primiri urgenţe care l-a primit pe copil şi care a fost medicul curant în acest caz a fost condamnat, anterior, pentru moartea unei tinere, având, în urmă cu mai mulţi ani, interdicţie temporară de a profesa.
Necropsia realizată pe trupul băiatului de 16 ani mort la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Târgu Jiu arată că adolescentul suferea de peritonită, scriu jurnaliştii locali de la asingorj.ro.
Potrivit acestora, miercuri, trupul neînsufleţit al băiatului a fost ridicat de la morgă de sora acestuia, cea care l-a crescut după ce părinţii lor au murit într-un accident. Femeia refuză să creadă că fratele ei nu ar fi avut nicio şansă să supravieţuiască, aşa cum susţin medicii, mai notează jurnaliştii locali.
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
20 noiembrie - Eveniment News.ro - Orașul meu - Acasă și la birou
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Reprezentanţi ai spitalului confirmă, pentru News.ro. că SJU Târgu Jiu are un singur medic specializat în chirurgie pediatrică.
„Sunt două secţii de chirurgie în spital. În cadrul secţiei de chirurgie generală 2 există un singur medic, Domnul doctor Stăniloiu, care are dublă specialitate, Ortopedie şi Chirurgie Pediatrică şi care se află în concediu medical, fiind bolnav. În policlinica spitalului avem un alt medic chirurg pediatru, angajat pe prestări servicii, nu are legătură cu secţia, activează doar în policlinică şi are pacienţii domniei sale”, au declarat pentru News.ro, miercuri, reprezentanţi ai spitalului.
Direcţia de Sănătate Publică Gorj a stabilit însă că, potrivit legii, băiatul de 16 ani ar fi putut fi operat de un medic pentru adulţi, legislaţia în vigoare prevăzând că adolescenţii peste 15 ani, dar şi tinerii adulţi cu vârste sub 21 de ani au dreptul de a primi tratament medical în orice unitate sanitară, fie că este pediatrică sau pentru adulţi.
Surse din spital declară că medicul curant în cazul adolescentului decedat este Liliana Puiu Crăciun. Aceasta a fost condamnată, în urmă cu zece ani, la închisoare cu suspendare, fiind găsită vinovată pentru decesul unei tinere paciente, în vârstă de 24 de ani. Femeia s-a prezentat, în anul 2008, la cabinetul particular al medicului Liliana Puiu Crăciun pentru că avea dureri la spate. Medicul a tratat-o, dar starea tinerei s-a agravat, ea murind într-un spital. Ancheta a arătat că pacienta a fost infectată cu un streptococ în timpul tratamentului şi a făcut cangrenă.
„În cauză există în mod cert o legătură de cauzalitate între tratamentul prescris şi aplicat de învinuită şi efectul constând în moartea numitei Buicu Ionela Lorena, ca urmare a insuficienţei organice multiple survenite în evoluţia unei fasceite necrozante cu streptococ grup A, cel mai probabil consecinţa unei necroze fisulare aseptice, complicaţie locală survenită post infecţie intramusculară cu diclofenac, suprainfectată secundar, la un organism cu deprimare imunitară, consecinţa tratamentului cu dexametazonă efectuat anterior şi cel mai probabil purtător de streptococ grup A”, arătau procurorii în rechizitoriul întocmit în cazul medicului.
În anul 2015, LiIliana Puiu Crăciun a fost găsită vinovată de malpaxis de către Colegiul Medicilor din România.
După ce a fost nevoită să rămână un an acasă, având interdicţia de a profesa, doctoriţa Liliana Puiu Crăciun a revenit în Spitalul din Târgu Jiu.
Între timp, în spital se fac verificările dispuse de managerul unităţii.
Purtătorul de cuvânt al SJU Târgu Jiu, Mihaela Ţicleanu, a declarat, miercuri pentru News.ro: „Comisia a fost constituită ieri, dar va dura până va ajunge la o concluzie, au început să fie făcute convocările către medici, să li se solicite puncte de vedere, dar aceste proceduri durează, de obicei”.
Inspectorii de la Direcţia de Sănătate Publică Gorj, care marţi şi miercuri au făcut două controale la Spitalul Judeţean de Urgenţă Târgu Jiu, au amendat doi medici în urma decesului copilului de 16 ani, au declarat pentru News.ro reprezentanţi ai instituţiei.
Chirurgul care era de gardă şi care nu a intervenit pentru a-l opera pe adolescent a fost sancţionat contravenţional cu 3.000 de lei, pentru nerespectarea articolului 163 din Legea 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii. Actul normativ prevede că persoanele cu vârsta cuprinsă între 15 şi 21 de ani pot beneficia de servicii medicale în orice unitate sanitară. Medicul amendat este chirurgul Valentin Neagu. Potrivit unor surse din spital, medicul şi-a exprimat pe larg punctul de vedere pe o o pagină de Facebook sub numele de Amza David.
Al doilea medic amendat tot cu 3.000 de lei este medicul de gardă de la unitatea de Primiri Urgenţe care l-a primit pe copil. Acesta a fost amendat pentru nerespectarea Ordinului Ministrului Sănătăţii nr. 1706/2007. Concret, în fişa UPU a pacientului s-a constatat că erau date incomplete, nefiind trecute orele la care pacientul s-a prezentat la spital şi la care a fost solicitată ambulanţa.
Medicul din UPU amendat este Liliana Puiu Crăciun, care în trecut o fost găsită vinovată pentru decesul unei paciente şi a avut interdicţia temporară de a profesa. După expirarea interdicţiei, ea s-a întors în spital.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.
Citește și...