Colegii medicului Octavian Mazilu, fost manager al Spitalului Municipal Timişoara, care a fost arestat preventiv după ce a luat mită de la pacienţi, se desolidarizează de practicile care nu fac cinste profesiei de medic şi dau asigurări că misiunea lor este lupta pentru viaţă şi respectarea drepturilor pacienţilor.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email
Într-un comunicat de presă, de miercuri, conducerea Spitalului Clinic Municipal Timişoara ia atitudine după ce fostul manager, Octavian Mazilu a fost prins în timp ce primea mită de la pacienţi.
 
Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum
”Lupta pentru viaţă şi respectarea drepturilor pacienţilor, aceasta este misiunea noastră, a medicilor şi a tuturor angajaţilor din Spitalul Clinic Municipal de Urgenţă Timişoara. Colectivul Spitalului Clinic Municipal de Urgenţă Timişoara regretă şi se desolidarizează de toate practicile care nu fac cinste nobilei profesii medicale.
Ȋntotdeauna, prin toate politicile şi proiectele noastre am poziţionat pacientul precum şi accesul necondiţionat la servicii medicale de înaltă performanţă în centrul atenţiei noastre, personalul fiind instruit permanent în respectarea drepturilor pacientului, deontologiei profesionale şi pentru necondiţionarea actului medical”, se arată într-un comunicat de presă, de miercuri, al Spitalului Municipal Timişoara.
 
Medicul Octavian Mazilu, fost manager al Spitalului Municipal Timişoara, care ocupa funcţia de şef Secţie Chirurgie Oncologică în cadrul aceleiaşi unităţi medicale, cadru didactic la Universtiatea de Medicină şi Farmacie şi Timişoara şi membru PSD, a fost arestat preventiv, miercuri, după ce marţi a fost prins în flagrant în timp ce primea de la un pacient suma de 300 de lei cu titlu de mită. Decizia a fost luată de judecătorii de la Tribunalul Timiş. Acuzaţia care i se aduce este  luare de mită în formă continuată (25 acte materiale).
 
În urma unor plângeri, procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiş şi ofiţerii Direcţiei Generale Anticorupţie, unitatea centrală, şi serviciul teritorial Arad, au declanşat cercetările.
 
Aceştia l-au monitorizat aproximativ 2 luni pe medicul Octavian Mazilu. Doctorul a fost ridicat, marţi chiar din cabinetul sau de la Spitalul Municipal Timişoara, în urma unui flagrant.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.