Unul dintre copiii cu sindrom hemolitic uremic va fi externat în zilele următoare, iar ceilalţi doi sunt în continuare în stare gravă şi rămân în secţia de Terapie Intensivă, a declarat marţi, pentru News.ro, managerul Spitalului "Marie Curie” din Capitală, Dan Buzatu.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

"Potrivit datelor transmise marţi la raport, medicii iau în calcul externarea, în zilele următoare, a copilului de un an şi patru luni, din Craiova. Starea lui este bună şi nu mai face dializă de aproape o săptămână", a spus Dan Buzatu.

Ceilalţi doi copii cu sindrom hemolitic uremic sunt în continuare la secţia de Terapie Intensivă.

Evenimente

31 octombrie - Maratonul de Educație Financiară
5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii

"Bebeluşul de opt luni are o evoluţie mai bună, dar rămene încă sub supraveghere medicală continuă. Al doilea copil , cel cu afectare neurologică, rămâne un caz grav", a precizat managerul Spitalului "Marie Curie”.

Şeful secţiei de Nefrologie a Spitalului “Marie Curie”, Mihaela Bălgrădean, declara, săptămâna trecută, că la băieţelul de opt luni, din Bucureşti, au apărut complicaţii pulmonare şi renale, acesta fiind intubat pentru protecţia funcţiilor respiratorii.

Băieţelul în vârstă de un an şi opt luni, din Craiova, internat tot în secţia de Terapie Intensivă, are o suferinţă neurologică. În secţia de Nefrologie este fetiţa în vârstă de un an şi trei luni, tot din Craiova.

Cei trei copii au fost int ernaţi cu forme severe de sindrom hemolitic uremic, insuficienţa renală fiind cauzată de toxine extrem de invazive care se găsesc la nivelul bacteriei escherichia coli.

Medicul Mihaela Bălgrădean preciza că sursele infecţiei sunt produsele animale, printre care lapte, carne, dar şi apă, legume şi fructe.

“De la măsurile de igienă pleacă totul. Este vorba de igiena mâinilor, de igiena alimentelor care se administrează acestor copii, spălatul cu atenţie al legumelor şi fructelor, spălatul cărnii şi preparării ei adecvate la temperaturi adecvate, adică bine fiartă. Carnea de vită trebuie să fie foarte bine fiartă. Separararea alimentelor crude de cele preparate, respectiv tocătoarele trebuie să fie separate atunci când preparăm carnea crudă. Să avem grijă şi cu ouăle, pentru că şi ele trebuie spălate înainte de a fi folosite”, spunea medicul. 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.