Consiliul Judeţean Sibiu a anunţat, marţi, scoaterea la concurs a postului de director financiar-contabil la Spitalul Judeţean Sibiu, cea mai mare unitate spitalicească din judeţ. Postul de manager general nu este deocamdată scos la concurs, fiind ocupat în continuare de medicul militar Constantin Vlase.
”Cea mai mare unitate spitalicească din judeţul Sibiu, aflată în subordinea Consiliului Judeţean Sibiu, a lansat concursul pentru ocuparea funcţiei de director financiar-contabil. Cei interesaţi trebuie să fie absolvenţi de învăţământ universitar de lungă durată, cu diplomă de licenţă sau echivalentă în profil economic, şi să aibă o vechime de minimum 2 ani în specialitatea studiilor”, a transmis, marţi, Consiliul Judeţean Sibiu.
Dosarul de concurs poate fi depus până la data de 18 ianuarie 2021, ora 15.00, la sediul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Sibiu (Bd. Corneliu Coposu, nr.2-4).
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Detaliile privind documentele necesare şi calendarul concursului, precum şi bibliografia şi tematica pentru proiectul de specialitate au fost publicate atât pe site-ul Spitalului Judeţean, la secţiunea Carieră, cât şi pe site-ul CJ Sibiu: https://www.cjsibiu.ro/aparat-de-specialitate/locuri-de-munca/
”Ne dorim ca acest concurs să fie larg mediatizat, astfel încât specialişti în domeniul economic, din judeţul Sibiu şi din ţară, să cunoască această oportunitate de angajare, întrucât în echipa de conducere a Spitalului Judeţean Sibiu dorim să avem cei mai buni profesionişti, cu o viziune adecvată pentru buna funcţionare a instituţiei”, precizează preşedintele CJ Sibiu, Daniela Cîmpean.
Postul de manager generalal spitalului nu a fost cos la concurs deocamdată de către Consiliul Judeţean.
Postul este vacant după demisia managerului Liliana Coldea, în luna noiembrie, şi este ocupat interimar de medicul militar Constantin Vlase.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.