Spitalul de campanie, montat la Timişoara pe Stadionul CFR încă din luna aprlie, va fi funcţioanl de săptămâna viitoare. Autorităţile au decis operaţionaliuzarea unităţii din cauza numărului mare de persoane infectate cu noul coronavirus.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Reprezentanţii Prefecturii Timiş au transmis, vineri, că spitalul de campanie va fi funcţional de săptămâna viitoare.

"La solicitarea Instituţiei Prefectului, s-a primit aprobarea pentru operaţionalizarea, la începutul săptămânii viitoare, a Spitalului amplasat pe Stadionul CFR" , transmit reprezentanţii Prefecturii Timiş.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

Încă din luna aprilie, pe Stadionul CFR din Timişoara a fost organizat un spital de campanie, dotat cu tot ce este necesar pentru îngrijirea bolnavilor de coronavirus. Astfel, atunci au fost organizate zona medicală şi cea de izolare şi carantinare. Aici au fost amplasate 52 de paturi pentru tratamentul cazurilor uşoare şi medii, dar şi patru paturi ATI, pentru cazurile grave.

Au fost făcute racordurile la utilităţi, iar toate corturile vor avea frigidere şi televizoare. De asemenea, pentru personalul administrativ au fost deja livrate containere care vor fi folosite pentru birouri şi farmacie.

Operaţionalizarea spitalului de campanie de pe Stadionul CFR vine în contextul în care, în acest moment, Spitalul de Boli Infecţioase ”Victor Babeş” din Timişoara funcţionează la capacitate maximă, având toate locurile de la Terapie Intensivă şi cele dedicate bolnavilor de coronavirus ocupate.

Din acest motiv, o parte dintre bolnavii care au ajus la Infecţioase au fost transferaţi spre Spitalul suport CFR din Timişoara. De asemenea, bolnavi infectaţi cu SARS Cov 2 mai sunt internaţi şi la Spitalul Municipal, la Spitalul de Psihiatrie din Gătaia şi la Spitalul din Lugoj.

În total, de la începutul pandemiei, în judeţul Timiş au fost raportate 693 de infectări cu COVID - 19 şi 63 de decese.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.