Clădirea Spitalului de Voli Infecţioase ”Victor Babeş” din Timişoara a fost iluminată în portocaliu pentru a marca Ziua Mondială a Siguranţei Pacientului. Culoarea a fost desemnată de Organizaţia Mondială a Sănătăţii pentru a sublinia importanţa acestei zile.
”Pandemia de COVID-19 a arătat provocările, dar şi riscurile uriaşe la care sunt expuse cadrele medicale în lupta lor zilnică împotriva noului coronavirus. De aceea, în acest an, Organizaţia Mondială a Sănătăţii a stabilit ca sloganul dedicat Zilei Mondiale a Siguranţei Pacientului, in 17 septembrie, să fie: Personal Medical în Siguranţă! Pacienţi în siguranţă!. De la începutul pandemiei, aproape 4000 de cadre medicale din România au fost infectate cu coronavirus. Practic 1 din 17 pacienţi care s-au îmbolnăvit în această perioadă este din rândul personalului sanitar”, se arată într-un comunicat de joi seară al Spitalului de Boli Infecţioase Timişoara.
În semn de recunoştinţă, pentru pacienţi, dar şi pentru medicii, asistentele şi infirmierele care luptă susţinut împotriva SARS-CoV 2, una dintre faţadele Spitalului de Boli Infecţioase Timişoara a fost iluminată în portocaliu, culoare desemnată de Organizaţia Mondială a Sănătăţii pentru a marca Ziua Mondială a Siguranţei Pacientului.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
“Siguranţa pacientului a fost tot timpul centrul politicii noastre sanitare. În acestă pandemie am modificat structura spitalului de mai multe ori pentru a deservi cât mai bine pacienţii. Am fost, suntem şi vom fi lângă ei pentru a-i face bine. Şi pot să aibă toată încrederea în tot personalul şi în toată familia Spitalului Victor Babeş”, a declarat prof. dr. Cristian Oancea, managerul Spitalului ”Victor Babeş” Timişoara.
“Este o zi importantă şi noi îi acordăm o atenţie deosebită pentru că siguranţa pacientului este obiectivul numărul unu în spitalul nostru. Este obiectivul cu care am pornit să modernizăm şi să dezvoltăm acest spital. Ce înseamnă siguranţa pacientului? Înseamnă că, atunci când vine la spital, să nu plece mai bolnav decât a venit. Înseamnă să nu dobândească o infecţie. De aceea, am creat circuite noi, care sunt funcţionale. Şi dovada eficienţei noastre a fost că nu am avut infecţii în această perioadă. Înseamnă însă şi siguranţa personalului nostru, să nu fim noi cei care transmitem această infecţie. În bolile infecto-contagioase acest risc este mare. Siguranţa pacientului înseamnă ca starea lui fizică, dar şi psihică să fie menţinute în parametrii optimi, motiv pentru care am căutat să îmbunătăţim şi condiţiile hoteliere”, a precizat şi dr. Virgil Musta, şeful Secţiei de Boli Infecţioase 2 din cadrul Spitalului de Boli Infecţioase şi Pneumoftiziologie ”Victor Babeş” Timişoara.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.