Ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, a declarat, miercuri, la Timişoara, că examenul de rezidenţiat a trebuit amânat din cauză că nu avea cine să semneze ordinul de ministru, iar data de 8 decembrie este una decentă pentru susţinerea acestui examen.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Sorina Pintea a declarat, la Timişoara, că din punct de vedere legal, examenul de rezidenţiat nu putea să aibă loc.

"Am luat decizia amânării examenului de rezidenţiat, datorită faptului că există trei ordine de ministru pe care, nefiind un ministru al Educaţiei, nu avea cine să le semneze. Mi s-a spus că aş fi putut forţa, doar din partea Ministerului Sănătăţii. N-am vrut să fac asta. Din punctul meu de vedere, data de 8 decembrie, propusă, este o dată decentă. Din punct de vedere legal acest examen nu putea avea loc. Am auzit numeroase speculaţii în spaţiul public. Până la urmă, cred că ar fi trebuit să-i întrebăm pe alţii de ce au pus în pericol acest examen. Fac referire la preşedintele României, care avea nişte obligaţii şi nu şi le-a îndeplinit”, a spus Pintea.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

Ministrul Sănătăţii spune că sunt 5.600 de absolvenţi, iar dacă unul contestă, examenul ar putea fi anulat.

"Am analizat toate posibilităţile. Sunt 5.600 de absolvenţi. Dacă unul singur contestă acest examen, ar putea fi anulat. Numărul de locuri şi posturi scoase la concurs sunt 4.710. Anul trecut s-a suplimentat cu 300, pentru că în urma examenului de rezidenţiat, 300 de candidaţi au avut medii egale. N-a fost simplu, era buget în plus, era o cifră de şcolarizare”, a declarat Pintea.

Ministrul a explicat că numărul de locuri scoase la concurs este stabilit în urma centralizării rapoartelor care vin din ţară.

"Numărul de posturi şi locuri pe care Ministerul Sănătăţii le scoate la concurs sunt centralizate în urma rapoartelor care vin din judeţe. Cifra care a venit din judeţe anul acesta a fost în jur de 3.300. Noi am suplimentat faţă de ceea ce am primit din judeţe. Este un examen. Absolvenţii se pot prezenta. Există posturi pentru medicina generală, pentru medicină în alte ministere - Apărării, Interne. Acesta este numărul de posturi necesar centralizat de către minister. Absolvenţii care nu promovează examenul de rezidenţiat pot fi angajaţi ca medici cu competenţe limitate. Marea majoritate a lor lucrează în urgenţe. Există soluţii”, a mai spus Pintea.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.