Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, a explicat, luni, importanţa şi necesitatea portofoliului educaţional care devine obligatoriu începând cu generaţia 2023- 2024. Portofoliul va conţine atât evaluările elevilor, cât şi ale cadrelor didactice şi va permite monitorizarea fiecărui elev până la terminarea studiilor.
Sorin Cîmpeanu a venit, luni, cu câteva explicaţii despre structura, importanţa şi necesitatea portofoliului educaţional care va deveni obligatoriu după adoptarea noii legi a Educaţiei.
”Portofoliul personal educaţional poate fi realizat şi pe suport digital în cadrul sistemului integrat de management al şcolarităţii şi va fi administrat de Ministerul Educaţiei, aşa cum este prevăzut la art. 61 alin din proiectul Legii învăţământului preuniversitar: Formatul portofoliului personal educaţional, modalitatea şi ritmicitatea înscrierii datelor în cuprinsul acestuia sunt stabilite prin ordin al ministrului educaţiei. Ministerul Educaţiei coordonează şi în prezent funcţionarea optimă a Sistemului Integrat de Management al Şcolarităţii, cu stricta respectare a normelor legale pentru protecţia datelor cu caracter personal. Elevul major sau părinţii/reprezentantul legal ai elevului minor controlează caracterul public sau confidenţial al informaţiilor cuprinse în portofoliu”, a scris Sorin Cîmpeanu pe Facebook.
5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
Potrivit ministrului Educaţiei, portofoliul personal educaţional va sta la baza evaluării fiecărui elev.
”Portofoliul personal educaţional este elementul central al evaluării învăţării şi permite monitorizarea evoluţiei elevului prin înregistrarea în cuprinsul acestuia: a evaluării profilului elevului prin observarea dezvoltării acestuia pe baza unui profil de dezvoltare specific vârstei; a progresului şcolar, urmărit prin forme de evaluare continuă care monitorizează atingerea obiectivelor învăţării; a evaluărilor profilului preşcolarului/elevului, realizate diferenţiat, în funcţie de nivelul de învăţământ. Portofoliul educaţional va sta la baza planurilor de învăţare individualizate la nivelul fiecărui elev. Portofoliul personal educaţional se utilizează începând cu grupa mijlocie din grădiniţă şi este obligatoriu pe tot parcursul învăţământului preuniversitar cu un rol esenţial în orientarea şcolară”, a precizat ministrul.
Sorin Cîmpeanu a explicat că la finalizarea clasei a VIII-a consilierul şoclar şi dirigintele vor emite recomandări pentru fiecare elev în parte. De asemenea, după finalizarea învăţământului obligatoriu, acest portofoliu va rămâne activ.
”La finalizarea clasei a VIII-a, consilierul şcolar şi dirigintele au obligaţia să emită o recomandare de încadrare în educaţia secundară superioară, având caracter de orientare şcolară pentru fiecare elev în parte. Recomandarea este emisă în baza unei evaluări specifice, care se comunică elevului şi părinţilor/reprezentantului legal. La elaborarea recomandării sunt consultate şi cadrele didactice de la clasă. Recomandarea are un caracter orientativ în stabilirea celor mai potrivite opţiuni pentru profilul fiecărui elev şi se include în portofoliul personal educaţional. După finalizarea învăţământului obligatoriu, portofoliul educaţional va fi menţinut activ şi poate fi completat cu rezultate ale activităţilor de învăţare pe tot parcursul vieţii. Portofoliul educaţional va reprezenta un instument util şi în procedura de evaluare a cadrelor didactice. Rezultatele evaluării şi planurile individualizate de învăţare se comunică părinţilor/reprezentantului legal şi sunt trecute în portofoliul personal educaţional al elevului, fiind un criteriu important în evaluarea activităţii profesionale a cadrului didactic”, a declarat Cîmpeanu.
Portofoliul personal educaţional devine obligatoriu începând din anul şcolar 2023 - 2024.
”Portofoliul personal educaţional este obligatoriu, începând cu generaţia de preşcolari care încep grupa mare, clasa pregătitoare şi clasa I în anul şcolar 2023 - 2024. Portofoliul educaţional va avea un rol esenţial în reglarea curriculumului prin faptul ca acesta conţine evaluările de profil ale elevilor, acest aspect generând o adaptare continuă a şcolii la nevoile elevului”, a mai arătat Sorin Cîmpeanu.
Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, a declarat, săptămâna trecută, că elevii care vor începe şcoala după intrarea în vigoare a noii legi a educaţiei, septembrie 2023, nu vor mai avea note la Arte şi Educaţie Fizică şi Sport ci vor fi evaluaţi cu Admis sau Respins.
Orientarea şcolară şi portofoliul educaţional al elevilor sunt lucruri de bază, care vor deveni obligatorii la finalul clasei a opta, a mai spus ministrul Educaţiei.
Rezultatele elevilor se exprimă în învăţământul primar din calificative anuale, unice prin arii curriculare, cu excepţia clasei pregătitoare, pe parcursul căreia nu se acordă calificative.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.