Ministrul Educaţiei Sorin Cîmpeanu susţine că bursele elevilor vor fi un pilon important în noile legi ale Educaţiei pentru reducerea abandonului şcolar, el apreciind că în cazul unor părinţi bursele obţinute de doi sau trei dintre copii săi vor depăşi venitul lor lunar.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Sorin Cîmpeanu a declarat sâmbătă la Iaşi în cadrul unei dezbateri pe tema Legilor Educaţiei că bursele elevilor vor reprezenta un pilon pentru reducerea abandonului şcolar, întrucât cuantumul acestora va fi unul motivant atât pentru copii cât şi pentru părinţii lor.

”Fiecare părinte îşi face calcule. Când un părinte înţelege că trimiţându-şi doi sau trei copii la şcoală, acei copii vor obţine burse care însumat va însemna mai mult decât propriul lui venit, atunci va fi un factor important în decizia de a-şi trimite copiii la şcoală”, a declarat ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu.

Evenimente

14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
20 noiembrie - Eveniment News.ro - Orașul meu - Acasă și la birou

El a afirmat că în anul 2023 bugetul pentru bursele elevilor va fi de zece ori mai mare decât cel prevăzut în anul 2020.

”Vrem să dăm putere şcolilor. Propunerea din lege este ca pentru fiecare din cei 871.000 elevi din învăţământul primar să fie o alocată suma de 400 de lei pentru bursa socială, iar pentru învăţământul gimnazial pentru cei 751.000 elevi alocaţia este de 920 de lei. Pentru învăţământul liceal unde sunt 573.000 elevi, alocaţia propusă este de 1.500 lei pentru liceele teoretice şi vocaţionale şi 3.000 de lei pentru învăţământul profesional. Fiecare şcoală va şti exact care va fi bugetul pe care îl are la dispoziţie şi va putea să-şi pună în practică propria viziune de susţinere a performanţei”, a explicat ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu.

Acesta a precizat că şcolilor nu li se va putea impune care este media minimă de la care pot fi acordate aceste burse.

”Vă puteţi adapta specificului şcolii. Poate fi de la media 7.00, sau de la 8.00, sau 9.25. Singurul lucru pe care statul îl face este să aloce resursele şi să stabilească un cuantum minim. Raportaţi o clasă de liceu cu 28 de elevi. Bugetul de burse este 28 înmulţit cu 1.500 de lei, adică 42.000 de lei pe an. Asta înseamnă un buget lunar de 4.800 de lei pentru burse. Cel puţin 12 elevi vor lua bursă în fiecare clasă din România. Iar cuantumul bursei va fi unul motivant”, a mai afirmat Cîmpeanu.

La dezbaterea de la Iaşi pe tema noilor legi ale Educaţiei participă 300 de profesori din învăţământul preuniversitar din judeţ.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.