Federaţia Solidaritatea Sanitară reacţionează după aprobarea OUG privind salariile din sănătate, numind-o„Ordonanţa amăgirilor”, deoarece există o diferenţă foarte mare între beneficiile anunţate public pentru angajaţii din Sănătate şi beneficiile reale, fiind de fapt o ”simulare” a unor creăteri salariale. În opinia sindicaliştilor, actul normativ .nu satisface revendicările angajaţilor din Sănătate, motiv pentru care ei anunţă continuarea protestelor.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Ministerul Muncii a anunţat vineri că Guvernul a aprobat o Ordonanţă de urgenţă prin care sunt introduse noi măsuri privind salarizarea personalului din sistemul sanitar public, care cuprinde majorări salariale, de la 1 august, pentru personalul de specialitate medico-sanitar angajat cu timp parţial care efectuează gărzi şi pentru personalul de specialitate medico-sanitar şi auxiliar-sanitar care asigură asistenţă medicală. Ordonoanţa mai prevede facilitarea ocupării locurilor de muncă din sistemul de sănătate, se reglementează că salariaţii concediaţi prin concediere colectivă, în urma desfiinţării unei unităţi sanitare, au dreptul de a fi reangajaţi cu prioritate pe posturile reînfiinţate, în aceeaşi activitate, fără examen, concurs sau perioadă de probă.

”Ordonanţa de urgenţă pe care guvernul a adoptat-o în şedinţa de ieri 30 iunie nu satisface revendicările angajaţilor din Sănătate. De altfel, forma în care guvernul a înţeles să transpună o parte dintre solicitările Federaţiei ”Solidaritatea Sanitară” nu se regăseşte în lista noastră de revendicări. Este vorba, în special, despre revendicările referitoare la plata corectă pentru munca prin care se asigură continuitatea serviciilor medicale, pentru care guvernul a înţeles să acorde o sumă fixă în dauna plăţii acestor drepturi prin raportare la salariul de bază actual”, afirmă sindicaliştii

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

Federaţia „Solidaritatea Sanitară” afirmă că a făcut o analiză a impactului Ordonanţei de urgenţă nr. 63/2023 pentru (…) stabilirea unor măsuri privind salarizarea în sistemul sanitar public, care evidenţiază faptul că acest act normativ este de fapt o „Ordonanţă a amăgirilor”, deoarece există o diferenţă foarte mare între beneficiile anunţate public pentru angajaţii din Sănătate şi beneficiile reale.

După cum arată analiza de impact, cea mai mare parte a angajaţilor din Sănătatea cărora le-ar trebui acordate drepturile prevăzute în OUG se află într-una din următoarele situaţii:

  • Nu vor putea beneficia de aceste drepturi deoarece unitatea depăşeşte plafonul de 30% aferent sporurilor şi indemnizaţiilor (efectul creşterilor salariale fictive).
  • Vor beneficia de aceste drepturi dar vor pierde alte drepturi salariale în schimb (în special din cauza reducerii sporurilor pentru condiţiile de muncă) (efectul creşterilor salariale aparente).
  • Sau vor beneficia de aceste drepturi dar în condiţiile în care vor scădea veniturile salariale ale altor categorii de angajaţi (efectul transferului unor părţi din venitul salarial de la un angajat la altul).

”În sinteză, din perspectiva pretenţiei Guvernului de a creşte unele venituri salariale, principalul efect al acestui act normativ îl constituie de fapt mutarea banilor dintr-un buzunar în altul. Acesta este un efect intenţionat, împotriva căruia Federaţia „Solidaritatea Sanitară” a luptat şi la elaborarea şi adoptarea legii nr. 153/2017. La acest efect de simulare a unor creşteri salariale se adaugă amplificarea inechităţilor inexistente şi introducerea unora noi, intervenţia agravând de fapt problemele salariale din sistemul public de sănătate. Nu ştim dacă acest rezultat este cauzat de rea voinţă, de nepricepere ori de amândouă. Ştim doar că pentru marea majoritate a angajaţilor din Sănătate care ar trebui să beneficieze de drepturile amintite în actul normativ efectul va fi nul, acolo unde nu vom asista chiar la reducerea veniturilor salarial”, afirmă reprezentanţii sindicaliştilor sin sănătate.

În opinia lor, la fel de gravă este intenţia, vizibilă în actul normativ, de a încălca regulile convenite anterior pentru proiectul noii legi a salarizării: OUG nr. 63/2023 instituie ca precedent înlocuirea unei categorii de sporuri cuantificate procentual, a căror valoare în bani se stabileşte prin raportarea la salariul de bază, cu indemnizaţii în sumă fixă, stabilite în mod egal pentru toate categoriile de angajaţi cu acelaşi program de lucru. Adică, este vizibilă încercarea de a trece la „sporuri” (indemnizaţii) în sumă fixă, egale pentru toţi salariaţii. Egalizareaeste făcutăîn jos, determinând faptul că unii angajaţi (mulţi) vor pierde din veniturile salariale în noua lege a salarizării (unii dintre ei pierzând deja odată cu aplicarea OUG nr. 63/2023). Această iniţiativă nu este o noutate, ea fiind afirmată şi la înţelegerea anterioară, dintre aceleaşi părţi, din 26.X.2017.

”Prin introducerea plăţii în sumă fixă a drepturilor salariale aferente gărzilor medicilor şi pentru zile nelucrătoare în cazul asistentelor medicale şi personalului auxiliar-sanitar, guvernul încalcă inclusiv prevederi ale Codului Muncii care menţionează în mod expres că aceste drepturi se calculează prin raportare procentuală la salariul de bază. Dacă guvernul ar fi respectat regulile negocierii cu ambele federaţii reprezentative din sănătate şi ar fi invitat şi reprezentanţii Federaţiei ”Solidaritatea Sanitară” la negocieri, această situaţie ar fi fost evitată. De reţinut este faptul că una dintre revendicările noastre esenţiale, respectiv plata sporului de noapte/tură pentru asistentele medicale şi personalul auxiliar-sanitar (infirmiere, brancardieri ...) nu se regăseşte în ordonanţa adoptată ieri de guvern. Altfel spus, guvernul nu a acordat niciun leu în plus pentru angajaţii din sănătate care lucrează în ture”, susţin membrii federaţiei.

Ei mai afirmă că Guvernul a mai introdus în această ordonanţă o prevedere prin care le spune angajaţilor din sănătate că sumele acordate la acest moment sunt de fapt sume pe care le vor lua în considerare la 01 ianuarie 2024.

”În traducere, guvernul va afirma în ianuarie 2024: ”v-am dat în august 2023, acum veţi primi mai puţin (sau deloc)”. Acest lucru se întâmplă în condiţiile în care la momentul actual sunt încă multe restanţe salariale către angajaţi, pe cadru legal existent”, spun sindicaliştii.

În aceste condiţii, programul de proteste anunţat de Federaţia ”Solidaritatea Sanitară” continuă atât cu protestele deja aflate în desfăşurarem cât cu protestele anunţate pentru luna iulie:

- Demisia medicilor din CIM-urile aferente gărzilor suplimentare (protest în desfăşurare);

- Protestul angajaţilor din Sănătate care asigură continuitatea serviciilor medicale/funcţionării unităţii(protest în desfăşurare);

- 06 iulie 2023 – Pichetarea tuturor spitalelor din ţară;

- 12 iulie 2023 – Organizarea Mitingului naţional al angajaţilor din Sănătate în Piaţa Victorie;

- 19 iulie 2023 – Greva de avertisment;

- 27 iulie 2023 – Greva generală.

Revendicările Federaţiei „Solidaritatea Sanitară”rămân aceleaşi, fiind susţinute alături de protestele în stradă sau în curtea spitalelor şi de cei 1.318 medici care au semnat până acum în cadrul protestului privind demisia din gărzile suplimentare, respectiv de cei 5.268 angajaţi care au semnat în cadrul protestului angajaţilor care asigură continuitatea serviciilor medicale”, conchide sindicaliştii.

Precizăm că, în încercarea de a corecta acest dezastru, Federaţia „Solidaritatea Sanitară” a transmis Guvernului o propunere alternativă de act normativ. Este evident faptul că practica dialogului social preferenţial a făcut posibilă această gravă eroare legislativă.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.