Vasile Marica, preşedintele sindicatului Sed Lex, a declarat miercuri, după aproximativ cinci ore de discuţii la Ministerul de Finanţe, că sindicaliştii au susţinerea ministrului privind legea salarizării unitare şi obţinerea unor salarii mai mari, însă „Parlamentul este suveran”, urmând să îşi prezinte punctul de vedere în Legislativ. Liderul sindical nu a putut spune dacă protestele se vor încheia.
„Domnul ministru ne-a spus că va face toate eforturile să ne susţină amendamentele, dar decizia este la Parlament. Noi am încercat să găsim soluţii de toate tipurile. Dânsul ne-a spus că este vorba despre Parlament, Parlamentul este suveran şi în situaţia asta trebuie să ne suţinem acolo punctele de vedere.(...) Au fost discuţii despre colectare, despre ce înseamnă colectarea pentru celelalte categorii sociale care primesc bani în plus la salarii şi cărora trebuie să le susţinem această creştere. De aceea a durat atât de mult discuţia”, a declarat liderul sindical la ieşirea de la negocieri.
Vasile Marica nu a putut spune dacă protestele vor continua şi joi, precizând că de acest lucru depinde modul în care au perceput discuţia sindicaliştii din ţară prezenţi şi ei la negocieri.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
„Depinde foarte mult de colegii noştri, în funcţie de cum vor percepe colegii noştri ce s-a întâmplat aici. Colegii mei vor pleca în teritoriu cu ideea că Parlamentul este suveran şi vom face tot posibilul ca să ne rezolvăm problemele în Parlament. Încercăm să avem o discuţie şi cu doamna Olguţa Vasilescu, încercăm să ajungem în Parlament cu mesajul nostru”, a subliniat Marica.
Angajaţii din Finanţe au protestat miercuri, pentru a treia zi consecutiv, nemulţumiţi de proiectul Legii salarizării prin care salariile lor ar scădea cu până la 35 la sută.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.