Federaţia Silva, organizaţie sindicală şi profesională reprezentativă la nivelul sectorului silvic din România, a solicitat intervenţia Preşedintelui României şi Avocatului Poporului, pentru sesizarea Curţii Constituţionale, cu privire la neconstituţionalitatea Proiectului de Lege privind sistemul public de pensii, în privinţa inechităţilor pe care noua lege le aduce pentru personalul silvic încadrat în prezent în condiţii speciale de muncă potrivit Statutului personalului silvic.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

”Prin cele două scrisori transmise vineri, 24 noiembrie 2023, Preşedintelui României şi Avocatului Poporului de Federaţia Sindicatelor Silva, organizaţie care reprezintă peste 14.000 de silvicultori din întreaga ţară, se solicită sprijinul singurelor două instituţii care au, în această etapă, anterior promulgării legii, prerogativa legală de a sesiza Curtea Constituţională. Proiectul de Lege privind sistemul public de pensii adoptat de Camera Deputaţilor - PL-x nr. 727/2023, abrogă în mod inexplicabil art. 20 alin (2), (3) şi (4) din O.U.G. nr. 59/2000 privind Statutul personalului silvic, cu modificările ulterioare, fară nicio motivare în acest sens în Expunerea de motive, fără nicio analiză a condiţiilor de muncă în domeniul silvicultură şi fără nicio justificare pentru înlăturarea aplicabilităţii unei dispoziţii legale în vigoare, în condiţiile existenţei în continuare, în prezent şi pentru viitor, a aceleiaşi situaţii de fapt referitoare la condiţiile de muncă din domeniul silvicultură”, se arată într-un comunicat oficial al Federaţiei. 

Potrivit sindicatului, ”criticile de neconstituţionalitate sunt bazate pe faptul că prin Legea nr. 234/2019, Parlamentul României a adoptat o serie de modificări şi completări la OUG 59/2000 - Statutul personalului silvic, inclusiv în materie de încadrare a unor locuri de muncă din domeniul silvicultură care presupun desfăşurarea a cel puţin uneia dintre următoarele activităţi: paza fondului forestier, a fondurilor cinegetice şi piscicole şi a ariilor naturale protejate; control silvic şi cinegetic; exploatări forestiere; construcţii forestiere; lucrări specifice de teren în activitatea de fond forestier şi împăduriri, în categoria locurilor de muncă în condiţii speciale, conform legii.

Evenimente

5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii

În plus, spune sindicatul, ”prin Decizia nr. 36/2023, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, instanţa supremă a statuat că "Locurile de muncă din domeniul silvicultură, în care se desfăşoară activităţile menţionate la art. 20 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 59/2000, se încadrează ope legis în condiţii speciale" fiind avute în vedere, în mod explicit, tocmai condiţiile de risc în care se desfăşoară şi s-a desfăşurat şi anterior activitatea de către personalul silvic, condiţii ce au avut drept efect o erodare suplimentară a capacităţilor fizice ale acestor angajaţi, faţă de lucrătorii care muncesc în condiţii normale”. 

 Federaţia Silva consideră că ”condiţiile de risc în desfăşurarea anumitor activităţi din domeniul silvicultură, avute în vedere în Expunerea de motive a Legii nr. 234/2019, constând în: efort fizic deosebit, desfăşurat în condiţii de teren accidentat, condiţii atmosferice deosebite (temperaturi foarte ridicate sau foarte scăzute, ploi, ninsori, fenomene meteo extreme), condiţii vătămătoare din partea factorilor biotici (atacuri ale animalelor sălbatice, precum şi numeroase atacuri ale infractorilor surprinşi de personalul silvic în pădure), care de multe ori, pun viaţa personalului silvic în pericol (în ultimii ani, 6 pădurari au fost ucişi, iar peste 750 de silvicultori au căzut victime ale agresorilor surprinşi în timp ce tăiau ilegal, sustrăgeau lemn sau la braconaj) nu s-au îmbunătăţit şi nici nu s-au modificat din luna noiembrie 2019, de când Legea nr. 234/2019 a fost adoptată de Parlamentul României şi până în luna noiembrie 2023, când prin art. 168 alin. (1) lit. e) din Proiectul de Lege privind sistemul public de pensii, se propune fără nicio fundamentare, abrogarea art. 20 din O.U.G. nr. 59/2000 - Statutul personalului silvic modificat şi completat prin Legea nr. 234/2019”. 

”Din statisticile existente la nivelul sectorului silvic din România, s-a constatat că speranţa medie de viaţă în silvicultură nu depăşeşte vârsta de 63 ani, fiind cea mai scăzută speranţă de viaţă a profesiei de silvicultor din statele Uniunii Europene. Aceasta vârstă este inferioară vârstei standard de pensionare, de 65 de ani, prevăzută de Legea privind sistemul public de pensii. Federaţia Sindicatelor Silva atrage atenţia şi pe această cale că abrogarea încadrării în condiţii speciale a unor locuri de muncă din domeniul silvicultură, recunoscute odată cu intrarea în vigoare a Legii nr. 234/2019 privind modificarea şi completarea Statutului personalului silvic, încalcă principiul protecţiei sociale a muncii, reglementat la art. 41 alin. (2) din Constituţia României, conform căruia: "Salariaţii au dreptul la măsuri de protecţie socială. Acestea privesc securitatea şi sănătatea salariaţilor, regimul de muncă al femeilor şi al tinerilor, instituirea unui salariu minim brut pe ţară, repausul săptămânal, concediul de odihnă plătit, prestarea muncii în condiţii deosebite sau speciale, formarea profesională, precum şi alte situaţii specifice, stabilite prin lege”, se menţionează în comunicat. 

Federaţia Sindicatelor Silva, împreună cu Federaţia Transportatorilor Feroviari din România şi Sindicatul Cadrelor Militare Disponibilizate, cu sprijinul Confederaţiei Sindicale Naţionale Meridian şi al membrilor de sindicat din cadrul mai multor structuri sindicale din ţară – poliţişti locali, personal medical, mineri, funcţionari publici, au susţinut în data de 16 noiembrie 2023, în Piaţa Victoriei, la Guvernul României, un Miting de protest faţă de Proiectul Legii privind sistemul public de pensii şi a Legii nr. 296/2023, privind unele măsuri fiscal-bugetare, la care au participat câteva mii de membri de sindicat din întreaga ţară.

”Federaţia Sindicatelor Silva va susţine, în continuare, menţinerea drepturilor lucrătorilor din domeniul silvicultură, prin toate mijloacele legale, inclusiv prin organizarea unor noi acţiuni de protest”, precizează sindicatul. 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.