Autorităţile din Sibiu au transmis mesaj RO-Alert, marţi seară, după dispariţia a doi copii de 11 ani din localitatea Alţâna. Cei doi băieţi au plecat de acasă, după lemne, în jurul orei 16.30, dar nu au mai revenit la domiciliu. Poliţişti, luptători SAS, pompieri şi voluntari s-au mobilizat şi îi caută pe cei doi.
”La nivelul I.P.J. Sibiu este în desfăşurare o amplă acţiune de căutare a doi minori, ambii în vârstă de 11 ani, din localitatea Alţâna, judeţul Sibiu. Astăzi, în jurul orei 16.30, Iacob Octavian Marius şi Etves Armando Alin au plecat după lemne în extravilanul localităţii de domiciliu, fără a mai reveni acasă”, a transmis IPJ Sibiu.
Potrivit sursei citate, la căutări participă poliţişti de ordine publică, de investigaţii criminale, luptători din cadrul Serviciului pentru Acţiuni Speciale şi o echipă canină, sprijiniţi de cadre I.S.U. Sibiu şi voluntari.
Iacob Octavian Marius are 11 ani, înălţime 140 cm, greutate 40 de kg, păr brunet, ochi căprui. La momentul plecării, el purta o bluză neagră cu dungi verzi, pantaloni sport verzi, adidaşi albi. Nu are semne particulare.
Etves Armando Alin are 11 ani, înălţime 140 cm, greutate 40 de kg, păr şaten închis. La momentul plecării, el nu purta haine în partea superioară a corpului. Nu există detalii privind pantalonii pe care îi purta. Era încălţat cu adidaşi albaştri. El nu prezintă semne particulare.
Cei ce pot oferi informaţii despre aceşti copii sunt rugaţi să contacteze cea mai apropiată unitate de poliţie sau să apeleze gratuit numărul unic pentru situaţii de urgenţă 112.
Pentru a anunţa dispariţia copiilor a fost transmis mesaj RO-Alert.

Urmărește-ne și pe Google News
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.