Peste trei mii de tineri din ţară şi trăinătate vor participa, de joi până duminică, la cea de-a cincea Întâlnire Internaţională a Tinerilor Ortodocşi - ITO 2018. Tema evenimentului este ”Unitate. Credinţă. Neam”, iar mesajul transmis de Mitropolitul Ardealului este că ”aceşti tineri vor duce mai departe ceea ce noi încercăm să ţinem acum din toate puterile, adică unitatea, care este elementul esenţial”.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Cea de-a cincea ediţie a ITO are loc, de joi până duminică, în municipiul Sibiu.

”Este un eveniment cu caracter naţional şi internaţional organizat de Arhiepiscopia Sibiului şi reuneşte în frumoasa cetate transilvană un număr de peste 3.000 de tineri cu vârsta cuprinsă între 16 şi 35 de ani”, anunţă Patriarhia Română.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

În cele patru zile ale evenimentului sunt aşteptaţi la Sibiu tineri ortodocşi din fiecare judeţ al ţării, din diaspora românească, dar şi din numeroase alte ţări, printre care Republica Moldova, Grecia, Bulgaria, Ungaria, Serbia, Cipru, Germania, Franţa, Belgia, Italia, Spania, Portugalia, Marea Britanie, Statele Unite ale Americii, Canada, Turcia, Africa, India şi altele.

”Întâlnirea de la Sibiu are ca scop crearea unui cadru în care tinerii participanţi să se bucure de experienţe formatoare, să trăiască sentimentul comuniunii cu tineri din alte regiuni ale ţării sau din străinătate, să împărtăşească valorile de viaţă creştin-ortodoxe şi să transmită mesajul creştin în comunităţile din care provin”, mai spun reprezentanţii Patriarhiei Române.

Deschiderea evenimentului va avea loc, joi, de la ora 18.00, în Piaţa Mare din Sibiu. La deschidere va fi prezent Patriarhul Daniel, dar şi Mitropolitul Ardealului,Laurenţiu Streza.

Acesta a declarat presei că mesajul ediţiei din acest an este ”solemn, cu foarte multă responsabilitate, dar şi cu o nădejde”.

”O speranţă că, în viitor, aceşti tineri vor duce mai departe ceea ce noi încercăm să ţinem acum din toate puterile, adică unitatea, care este elementul esenţial. Indiferent ce funcţie sau credinţă avem, dacă nu ţinem la unitatea noastră naţională suntem pierduţi. Apoi, dacă credinţa este matricea în care noi ne-am născut ca popor şi am crescut, ea trebuie să fie păstrată pentru dăinuirea neamului românesc. Iar apoi, neamul este identitatea noastră”,  este mesajul Mitropiliului Laurenţiu Streza.

ÎPS Laurenţiu Streza spune că transmite un mesaj responsabil, dar cu foarte multă îngrijorare pentru viitor.

„E vorba despre o îngrijorare ca responsabilitate, nu ca fatalism. Dacă noi spunem că tineretul nostru e pierdut, îi aruncăm pe tineri, îi îndepărtăm, în loc să le spunem: «Voi aveţi locul vostru, voi veniţi din familie, în Biserică, care este familia cea mare, şi faceţi parte din societatea care este familia deplin㻓, mai spune Mitropolitul Ardealului.

Întâlnirea de la Sibiu are propriul Imn care, potrivit reprezentanţilor Mitropoliei Ardealului, face trimitere, atât la curajul eroilor, cât şi la entuziasmul tinereţii şi promovează valorile Ortodoxiei Româneşti.

Versurile au fost realizare de Petruţa Socaciu, iar muzica de părintele Costin Butnar.

Imnul este interpretat de tineri din Arhiepiscopia Sibiului, de cvintetul Anatoly şi cvartetul Gaudeamus, dar şi de solistul Ciprian Cucu.
Reuniunile anterioare ale tinerilor ortodocşi din toată lumea au avut loc la Baia Mare, Cluj, Bucureşti şi Iaşi.
 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.