Secretarul general adjunct al PSD Codrin Ştefănescu a declarat că, în urma dezvăluirilor vizând DNA, s-ar fi aşteptat deja la măsuri şi reacţii şi pentru că acestea nu au venit, face apel la ministrul Justiţiei: "Tudorele, fă ceva că nu se mai poate!". Senatorul PSD Şerban Nicolae consideră că DNA ”ar trebui refăcută din temelii”, întrucât ”instituţia este profund coruptă”, chiar dacă există acolo şi oameni care-şi fac treaba. În plus, Şerban Nicolae consideră că ”este momentul unor măsuri drastice”, dar a refuzat să explice ce înseamnă aceste măsuri, fiind în sarcina ministului Justiţiei să decidă. Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a declarat că trebuie făcută o anchetă serioasă şi este bine că s-a autosesizat Inspecţia Judiciară, însă nu poate fi vorba doar despre abateri dsciplinare, existând ”elemente penale foarte serioase”. Dragnea afirmă că, dacă înregistrărite prezentate în spaţiul public se dovedesc adevărate, ”avem elemente de poliţie politică în România”. Premierul Viorica Dăncilă a spus că îi va cere ministrului Justiţiei, Tudorel Toader, să vină urgent în ţară, având în vedere ultimele informaţii din spaţiul public, care cer prezenţa acestuia la Bucureşti.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Dăncilă: Îi voi cere ministrului Justiţiei să vină urgent în ţară, având în vedere ultimele informaţii din spaţiul public

Premierul Viorica Dăncilă a declarat, luni, că îi va cere ministrului Justiţiei, Tudorel Toader, să vină urgent în ţară, având în vedere ultimele informaţii din spaţiul public, care cer prezenţa acestuia la Bucureşti.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

”Îl voi chema cât de repede posibil să vină în România. Având în vedere ultimele informaţii din spaţiul public, mi se pare normal ca ministrul Justiţiei să fie în ţară”, a declarat Viorica Dăncilă, după şedinţa BPN al PSD.

Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, a declarat, la Antena 3, referindu-se la acuzaţiile vizând DNA, că nu sesizează Inspecţia Judiciară pentru că ar însemna o întârziere, spunând că are ca variante să prezinte oricând raportul privind DNA sau să prezinte în Parlament raportul privind Ministerul Public, conform legii. El a precizat că raportul va conţine o măsură, fără a spune care va fi aceasta.

Întrebat dacă raportul va conţine şi măsura revocării şefei DNA, Tudorel Toader a declarat: "Raportul va conţine o măsură".

Toader a menţionat că se află în Japonia, unde are programate întâlniri importante până vineri, dar că, dacă este necesar, se poate întoarce mai devreme în ţară.

El a admis că sunt aşteptări din partea sa în legătură cu acest subiect şi a ţinut să dea asigurări că nu sunt presiuni.

Dragnea: Există elemente penale foarte serioase, nu cred că sunt doar abateri disciplinare

”Cel mai important lucru este că Inspectia Judiciară s-a autosesizat. Eu cred că trebuie făcută o anchetă rapid pentru a vedea dacă înregistrăzile sunt adevărate, şi par adevărate, şi trebuie luate măsuri rapid pentru că astfel de practici să nu se mai întâmple în România”, a spus lideru PSD, la intrarea în sediul partidului.

Acesta a afirmat că, dacă trebuie stabilit dacă înregistrările sunt adevărate.

”Dacă se dovedesc a fi adevărate avem elemente de poliţie politică în România, părerea mea, şi Inspecţia Judiciară nu cred că poate fi vorba doar despre abateri disciplinare”, a mai spus Dragnea, afirmând că există ”elemente penale foarte serioase”.

Acesta a mai spus că nu o cunoaşte pe Mihaiela Iorga, dar că ”se pare că are o oarecare credibilitate”.

”Acolo s-a vorbit despre ameninţări din partea unei doamne de la Inspectia Judiciară care a pronunţat un cuvânt, şi anume nu te pune cu sistemul. Noi am adoptat si o rezoluţie in legătură cu statul paralel, încep sa apară tot mai multe dovezi în sprijinul spuselor si noastre în ceea ce priveşte acest sistem”, a mai spus liderul PSD.

Întrebat care este premierul căruia ar fi trebuit să i se fabrice dosar, Dragnea a spus că are o bănuială, dar că nu este Mihai Tudose.

Dăncilă, despre acuzaţiile la adresa DNA: Este îngrijorător; Nu trebuie să vedem că întreaga justiţie face lucruri urâte sau că nu ar judeca drept

Premierul Viorica Dăncilă a declarat, luni, că nu a avut încă o discuţie cu ministrul Justiţiei pe tema acuzaţiilor care se aduc Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) , dar că va avea o astfel de discuţie întrucât ”lucrurille sunt îngrijorătoare”. Dăncilă a afirmat că nu este într-o situaţia ”confortabilă”, având în vedere că în înregistrările difuzate se vorbea despre fabricarea unor probe chiar în cazul unui premier.

”Este îngrijorător pentru fiecare român şi eu, în calitate de prim ministu, văzând că în discuţiile de aseară se cerea fabricarea probelor chiar pentru prim ministru, nu sunt într-o situaţie confortabilă, dar şi pentru un român care trebuie să vadă în justiţie dreptatea. Nu trebuie să vedem că întreaga justiţie ar face lucruri urâte sau că nu ar judeca lucrurile drept.”, a declarat Viorica Dăncilă, la intrarea în sediul PSD.

Aceasta a precizat că nu a avut o discuţie cu ministurl Justiţiei, acesta fiind plecat din ţară, dar a afirmat că va exista o astfel de dicuţie.

”Nu pot să vă spun la ce măsuri mă aştept. Trebuie să avem o discuţie pe acest subiect, nu pot să anticipez”, a mai spus Dăncilă.

Codrin Ştefănescu: Deci lucrurile au ajuns la paroxism, adică nu există pe planetă un loc în care se produc astfel de lucruri ciudate şi nefireşti

"Trebuie luate măsuri concrete, adică aşteptam deja dimineaţă o reacţie a procurorului general, nu a venit, aşteptam  reacţie a ministrului Justiţiei, n-a venit, aşteptam Corpul de Control al Ministrului Justiţiei să facă deja ceva în sensul ăsta, aşa că fac un apel la dl Tudorel Toader, în mod foarte clar: Tudorele, fă ceva că nu se mai poate! Deci lucrurile au ajuns la paroxism, adică nu există pe planetă un loc în care se produc astfel de lucruri ciudate şi nefireşti. Aseară m-am uitat şi eu ca şi poate milioane de români la aceste dezvăluiri şi am fost nu că şocat, e demonstraţia clară că lucrurile sunt stricate total aici, la noi şi că trebuie făcut ceva acuma, suntem la ultima secundă, suntem la 12 fără o secundă", a declarat Cordin Ştefănescu.

Întrebat împotriva cui ar trebui să ia Tudorel Toader aceste măsuri, el a răspuns: ":Habar nu am, nu ştiu exact dacă trebuie revocaţi oamenii ăştia, dacă trebuie deschise nişte anchete penale, dacă trebuie demişi astăzi, dar trebuie făcut ceva urgent pentru că lucrurile au luat-o razna total în România şi eu atrag atenţia ca făcând parte dintr-un partid care a fost votat în mod special pentru a face dreptate în România: în fiecare zi apar astfel de dezvăluiri, în fiecare zi ni se spune din interiorul sistemului ce nenorociri şi chestii toxice se pot face, ce chestii oribile se pot produce şi în acelaşi timp văd că oameni care au funcţii numite pentru a lua aceste măsuri nu le iau".

Solicitat să precizeze dacă se referă şi la ministrul Justiţiei pe care PSD şi cei de la ALDE îl susţin, el a spus că a făcut deja un apel către Tudorel Toader în nume personal.

Şerban Nicolae: DNA, o instituţie  profund afectată de o boală foarte, foarte gravă, internă

”Din punctul meu e vedere, cred că am ajuns într-un moment foarte grav în care, practic, DNA ar trebui refăcută din temelii. Acolo sunt oameni valoroşi, există procurori capabili, dar cred că în acest moment instituţia este una profund coruptă, una profund afectată de o boală foarte, foarte gravă, internă”, a declarat Şerban Nicolae, la intrarea în sediul PSD.

Potrivit acestuia, ”credibilitatea instituţiei s-a prăbuşit, iar acest lucru este foarte, foarte grav”, iar ceea ce a făcut DNA este ”un spectacol politic, un joc periculos despre cine poate şi cine nu poate să fie ministru în ţară”.

Întrebat ce măsuri ar trebui să ia ministurl Jusţiei, Şerban a precizat: Eu credă că este momentul unor măsuri drastice şi cât se poate de concrete, cât de poate de aplicate”.

Acesta a refuzat să precizeze exact care sunt aceste măsuri, apreciind că este în sarcina ministurlui Justiţiei să decidă
 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.