Şeful Jandarmeriei Române, colonelul Bogdan Enescu, şi foştii şefi, colonelul Ionuţ Cătălin Sindile şi generalul Constantin Florea, sunt urmăriţi penal de DNA pentru uzurparea funcţiei dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată. Aceştia ar fi încasat ilegal plata pentru ore suplimentare, aproape 80.000 de lei.
Procurorii militari din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul pentru efectuarea urmăririi penale în cauze privind infracţiunile de corupţie săvârşite de militari au dispus efectuarea urmăririi penale faţă de Bogdan Enescu, colonel, la data faptelor şi în prezent împuternicit inspector general al Inspectoratului General al Jandarmeriei Române, pentru uzurparea funcţiei dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată (10 acte materiale); Constantin Florea, general de brigadă, la data faptelor împuternicit inspector general al Inspectoratului General al Jandarmeriei Române, în prezent inspector şef al Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Dolj, pentru uzurparea funcţiei dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată (3 acte materiale), şi Ionuţ-Cătălin Sindile, colonel în rezervă, la data faptelor împuternicit inspector general al Inspectoratului General al Jandarmeriei Române, fost comandant al Şcolii de Aplicaţie pentru Ofiţeri ai Jandarmeriei Române "Mihai Viteazul”, pentru uzurparea funcţiei dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată (7 acte materiale).
"Cei trei suspecţi ar fi încasat, în cursul anului 2020, drepturi băneşti în sumă totală de 79.852 lei reprezentând ore suplimentare, fără vreo justificare legală bazată pe vreo dispoziţie a şefului ierarhic superior şi fără vreun temei care să justifice caracterul operativ sau neprevăzut al activităţilor desfăşurate.
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
20 noiembrie - Eveniment News.ro - Orașul meu - Acasă și la birou
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Ca împuternicit inspector general al Inspectoratului General al Jandarmeriei Române, suspectul Enescu Bogdan ar fi aprobat, în perioada mai – iunie 2020, statele de plată şi centralizatoarele lunare ale orelor prestate suplimentar şi ar fi încasat drepturi băneşti în sumă de 36.068 lei, reprezentând ore suplimentare, aferente perioadei ianuarie – aprilie 2020, fără respectarea prevederilor legale, respectiv fără ca efectuarea orelor suplimentare să fi fost dispusă de şeful ierarhic superior şi fără ca, din documentele întocmite, să fi rezultat caracterul operativ sau neprevăzut al activităţilor desfăşurate. Concret, suspectul ar fi încasat bani pentru ore suplimentare cu încălcarea art. 21 alin. (1) şi (4) din Legea–cadru nr. 153/2017 şi art. 35 alin. (3) şi (6) din O.u.G. nr. 114/2018", arată DNA, într-un comunicat de presă transmis joi.
La rândul său, în perioada august - octombrie 2019, ca împuternicit inspector general al Inspectoratului General al Jandarmeriei Române, suspectul Florea Constantin ar fi efectuat ore suplimentare fără respectarea aceloraşi prevederi legale, ulterior ar fi solicitat Inspectoratului General al Jandarmeriei Române acordarea majorării salariale corespunzătoare, iar în baza aprobării documentelor de către suspectul Enescu Bogdan (deşi acesta din urmă, la data efectuării orelor suplimentare, îndeplinea funcţia de inspector şef al Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Ilfov, fiind în subordinea nemijlocită a solicitantului), ar fi încasat, în luna mai 2020, drepturi băneşti în sumă de 15.619 lei.
"În mod similar, în perioada septembrie 2018 – martie 2019, ca împuternicit inspector general al Inspectoratului General al Jandarmeriei Române, suspectul Sindile Ionuţ-Cătălin ar fi efectuat ore suplimentare fără respectarea prevederilor legale, ulterior, în luna iunie 2020, ar fi solicitat Inspectoratului General al Jandarmeriei Române acordarea majorării salariale corespunzătoare, iar în baza aprobării documentelor de către suspectul Enescu Bogdan (deşi acesta din urmă, la data efectuării orelor suplimentare, îndeplinea funcţia de inspector şef al Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Ilfov, fiind în subordinea nemijlocită a solicitantului), ar fi încasat, în luna iulie 2020, drepturi băneşti în sumă de 28.165 lei", spun procurorii DNA.
Suspecţilor li s-au adus la cunoştinţă calitatea procesuală şi acuzaţiile, în conformitate cu prevederile art. 307 Cod de procedură penală.
Şeful Jandarmeriei Române, colonelul Bogdan Enescu, a sosit joi dimineaţă la DNA, în legătură cu un dosar în care este acuzat, alături de foştii şefi, colonelul Ionuţ Cătălin Sindile şi generalul Constantin Florea, că ar fi încasat ilegal plata pentru sute de ore suplimentare, prejudiciul fiind de peste 80.000 de lei.
Enescu a sosit la DNA, unde a refuzat să facă declaraţii, prevalându-se de faptul că aceasta este o fază nepublică a cercetării penale.
El a afirmat doar că este nevinovat.
La DNA au ajuns ulterior şi colonelul Ionuţ Cătălin Sindile şi generalul Constantin Florea.
G4media.ro a relatat recent că în iulie, Direcţia Generală de Audit Intern a Ministerului Afacerilor Interne a declanşat verificări la Inspectoratul General al Jandarmeriei Române (IGJR) şi, apoi, a sesizat DNA.
Potrivit aceleiaşi surse, şeful Jandarmeriei şi foştii şefi au fost puşi sub urmărire penală pentru infracţiunea de uzurpare a funcţiei din Codul penal coroborate cu articolul 13 indice 2 din legea 78/2000 privind sancţionarea faptelor de corupţie, potrivit căruia, în cazul infracţiunilor de abuz în serviciu sau de uzurpare a funcţiei, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, limitele speciale ale pedepsei se majorează cu o treime.
Citând surse din MAI, G4media a mai transmis că doar în cazul şefului Jandarmeriei, Bogdan Enescu, prejudiciul se ridică la peste 40.000 de lei. El şi-ar fi aprobat singur efectuarea şi plata a aproape 900 de ore suplimentare, fără acordul şefului ierarhic superior, adică al chestorului Bogdan Despescu.
În plus, potrivit Codului Muncii, după efectuarea orelor suplimentare, angajatul are dreptul să îşi ia zile libere şi, numai dacă în următoarele 60 de zile, nu i se dau zile libere, orele suplimentare îi sunt plătite, însă plafonat, în limita a 180 de ore suplimentare pe an şi nici aceste prevederi nu ar fi fost respectate de colonelul Enescu.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.