Dr. Oana Nicolescu, şeful DSP Bucureşti a precizat pentru News.ro procedura care va fi aplicată în cazul românilor care vor ateriza marţi la Baza 90, din Africa de Sud. Toţi vor fi testaţi pentru COVID-19 chiar dacă nu au semne de boală şi chiar dacă au mai fost testaţi la îmbarcare.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email
"Avem două situaţii. Pe de o parte, dacă vorbim de sportivi, aceştia nu vor coboirî din avion şi vor fi direcţionaţi spre Baia Mare, vor fi testaţi acolo, iar în situaţia a doua avem pasageri care vor coborî din avion, o parte dintre ei bineînţeles că vor intra în ţara noastră, iar o altă parte îşi vor continua drumul în ţările lor. Absolut toţi care vor coborî din avion vor fi testaţi de către noi pe aeroport, bineînţeles că ei vor intra printr-un culoar special, cei care doresc să meargă după această testare vor rămâne în ţară în locurile pe care ni le vor preciza pentru carantină, se va face acest lucru pentru fiecare în parte, cine nu are această posibilitate, pentru a realiza o carantină corespunzătoare în locaţia pe care o are, putem să susţinem partea aceasta prin carantină instituţionalizată. 
 
Noi suntem acolo în aeroport, această testare o vom realiza cu SABIF-ul, cu bunăvoinţa doamnei dr. Alis Grasu care va susţine şi de data aceasta partea de testare, pentru că noi realizăm toate testările prin SABIF”, afirmă Oana Nicolescu.. 
 
Dacă se vor face secvenţieri pentru tulpina OMICRON - Dr. Oana Nicolescu spune că aceste secvenţieri se vor face dacă vor exista cele mai mici suspiciuni de infectare. Există suficiente laboratoare pentru realizarea secvenţierilor, spune şefa DSP
 
"Lucrurile acestea nu ţin de noi, dacă se va cere, cu siguranţă, să existe cea mai mică suspiciune, lucrurile acestea nu le ştim, probabil că o să le aflăm. Având în vedere actualul context, acolo unde există cea mai mică suspiciune ca această testare să se realizeze, iar în momentul de faţă nu avem de-a face cu simptome, pur şi simplu aceşti pasageri, venind din zonele de risc, se impune a se realiza ca prevenţie testarea lor RT-PCR. 
 
Sunt suficient de multe laboratoare în momentul de faţă pentru a realiza această secvenţiere, noi am făcut de-a lungul timpului, în funcţie de aceste valuri, secvenţierea şi vom continua. 
 
Nu au simptome, cu atât mai mult cu cât au fost testaţi când au fost urcaţi în avion, a fost obligatoriu să aibă un test. 
 
Aceleaşi proceduri de testare vor fi aplicate şi în cazul românilor care vor ajunge din Maroc, ţară care şi-a închis graniţele din cauza noii variante a coronavirusului, omicron. Dacă se impune, vor fi aceleaşi măsuri pe parte de prevenţie", a explicat pentru news.ro Dr. Oana Nicolescu. 
 
Cei 46 de români blocaţi în Africa de Sud, dar şi alţi 24 de cetăţeni europeni şi din alte state terţe au plecat la 3.54 ora României de pe aeroportul din Johannesburg. Zborul a făcut escală în Kenya şi va ajunge în jurul orei 16.30 la Baza 90. Alţi 7 cetăţeni români au rămas blocaţi în Africa de Sud pentru că nu au putut prinde acest zbor, însă autorităţile caută acum soluţii şi pentru reparierea acestora. În acelaşi timp, în Maroc, ţară care şi-a închis graniţele din cauza variantei omicron a coronavirusului, sunt peste 70 de turişti români ale căror curse au fost anulate de către companiile aeriene la care aceştia aveau rezervări, aşa cum au anunţat reprezentanţii MAE. Aceştia au precizat şi că Ambasada României la Rabat face demersuri urgent astfel încât să poată identifica zboruri alternative pentru aducerea lor în ţară. 
 
 
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.