Directorul Aeroportului din Iaşi, Cătălin Bulgariu, cere autorităţilor închiderea spaţiului aerian al României, motivând că este dificil de luptat împotriva coronavirusului, întrucât mulţi pasageri nu declară din ce ţară vin, iar riscul îmbolnăvirilor creşte.
Cătălin Bulgariu a declarat pentru News.ro că măsura închiderii spaţiului aerian al României poate fi considerată una dură, însă dacă vrem să ne protejăm eficient nu există alte soluţii.
“Decizia închiderii spaţiului aerian ar trebui s-o ia Ministerul Transporturilor. Este imposibil să luptăm corect cu coronavirusul. Mulţi pasageri nu declară de unde vin, apoi intră în contact cu alţii şi îi îmbolnăvesc. Riscul este mare. Sunt expuşi inclusiv cei care lucrează pe aeroport. Am avut pasager plecat din Milano, adică din zona roşie. A mers întâi la Geneva, apoi a luat autobuzul şi a ajuns la Eindhoven, iar de acolo a venit la Iaşi cu avionul. Ce facem? Dacă apar probleme, intră întreg aeroportul Iaşi în carantină“, a afirmat Cătălin Bulgariu, directorul aeroportului ieşean.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
El spune că pierderile financiare pentru Aeroportul ieşean sunt imense.
“Scăderea pe luna martie este de peste 50 la sută. Sunt zboruri cu grad de încărcare de numai 30 la sută. Dar dacă luăm cu toţii măsuri rapide în această perioadă, peste o lună putem reintra în normal“, a spus directorul aeroportului din Iaşi, Cătălin Bulgariu.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.