Şefa Infocentrului Turistic al Primăriei Timişoara, Daniela Petrişor, a fost depistată cu COVID-19, după ce unul dintre prietenii săi, cu care a fost în concediu la mare, a fost şi el depistat pozitiv. Petrişor, care este însărcinată, este asimptomatcă şi stă acasă, în izolare.
În urmă cu două săptămâni, Daniela Petrişor a plecat împreună cu soţul ei, Andrei Petrişor, la Marea Neagră, la Mamaia. A stat doar trei zile, până în momentul în care a aflat că cineva din grupul de prieteni este infectat cu SARS-CoV2.
Familia Petrişor s-a întors de urgenţă la Timişoara, a mers să se testeze şi apoi s-a autoizolat la domiciliu.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Soţii Petrişor au ieşit ambii pozitivi la testul de coronavirus. Între timp, Andrei Petrişor s-a negativat, după ce marţi a primit rezultatul la ultimul test.
Însărcinată în cinci luni, Daniela Petrişor este încă în izolare, unde mai are de stat opt zile.
Daniela Petrişor a anunţat la primărie că are COVID-19 şi stă acasă, în izolare, fiind asimptomatică.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.