Medicul Oana Nicolescu, şefa DSP Bucureşti, a afirmat, marţi, că există un număr foarte mare de solicitări pentru efectuarea de teste la posibile persoane infectate, existând întârzieri de 30 de ore. De asemenea, anchetele epidemiologice se desfăşoară cu dificultate, din cauza numărului mare de infectări raportat la personalul disponibil.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

”Capacitatea pe care o avem acum la DSP nu ne permite ca în timp real să facem aceste lucruri (ancheta epidemiologică - n.r) (...) dacă anul trecut funcţionam cu 400 -450 de personal detaşat/ voluntari, în momentul  de faţă avem 120. O să facem faţă, nu atât de mult pe cât ne-am dori”, a declarat, marţi, şefa DSP Bucureşti.  

Aceasta a precizat că, la fiecare persoană infectată există cel puţin doi contaţi, iar toţi trebuie contactaţi. Media infectărilor în Bucureşti este de 1.400, chiar dacă luni au fost raportate 2.400 de cazuri.  

Evenimente

5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii

”Toate recoltările le facem cu SABIF, erau în aşteptare un număr extraordinar de mare, cu o întârziere de testări de 30 de ore”, a mai declarat şefa DSP Bucureşti.  

Aceasta anunţă că în weekend DSP se va muta într-un sediu mult mai mare unde vor încăpea 150 – 200 de oameni, în încercarea de a face faţă valului patru.  

 

 

 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.